4×4
Image default
Crossover Green Hybrid Stiri SUV

Opel a dezvăluit noi detalii despre SUV-ul compact Frontera: versiune hibridă de 100 CP (VIDEO)

În luna aprilie, Opel a publicat primele imagini și detalii oficiale referitoare la noua generație Frontera. Acum, la o lună distanță, SUV-ul compact a avut premiera mondială, la Istanbul.

Cu această ocazie, reprezentanții companiei au dezvăluit noi informații despre modelul lor, precum și prețurile acestuia pe piața din Germania.

Noul Opel Frontera vine în două versiuni: una hibridă și una pur electrică

Opel

Astfel, noua generație Opel Frontera va fi oferită în două versiuni: una hibridă și cealaltă pur electrică. Prima dintre acestea folosește un motor pe benzină de 1,2 litri turbo și 100 CP. Acesta funcționează împreună cu o unitate electrică de 28 CP.

În ceea ce privește varianta Frontera Hybrid, crossover-ul este echipat cu o transmisie automată cu 6 trepte cu dublu ambreiaj. Aceasta este electrificată datorită unui sistem de 48 de volți. Pe piața din Germania, acest model va costa de la 24.000 de euro. Ulterior, Opel va introduce în ofertă încă o versiune hibridă, care se va baza pe același motor, dar care va genera 136 CP.

Despre versiunea cu emisii zero nu se știe deocamdată puterea propulsorului și nici capacitatea bateriei și timpii de încărcare. În schimb, Frontera EV va oferi o autonomie de 300 de kilometri în regim WLTP. Modelul electric va avea un preț de pornire de 29.000 de euro în Germania. Mai târziu, Opel Frontera va avea și o versiune cu autonomie extinsă de până la 400 de kilometri.

Noul Frontera este oferit în două niveluri de echipare: Frontera și GS. Echiparea standard oferă, între altele, faruri LED integrate în grila frontală Opel Vizor, instrumentar de bord digital și ecran multimedia, ambele de 10 inch. Pentru că vorbim despre un SUV, trebuie spus că spațiul de încărcare are o capacitate de 450 de litri. Cu bancheta rabatată, aceasta va crește până la 1.600 de litri.

Pe lista cu echipamente opționale figurează bare pentru plafon și un cort care include și o scară și care poate fi montat pe acoperiș. De asemenea, noul Opel Frontera poate să transporte pe plafon obiecte cu o greutate maximă de 240 de kilograme. SUV-ul din Rüsselsheim va fi disponibil pe viitor și într-o versiune cu 7 locuri.

Sursa: Opel

Related posts

Ford Bronco lansează o provocare unică pentru cumpărători

Gabi Gogiu

Toyota va prezenta primul său SUV complet electric

Florin Amariei

Noul Volkswagen Amarok, dezvăluit printr-o schiță

Florin Amariei

Leave a Comment