4×4
Image default
Stiri SUV

KG Mobility a publicat un teaser video cu un nou model. Debutul, în martie 2024

Producătorul sud-coreean de automobile KG Mobility, cunoscut anterior sub numele de SsangYong, a publicat un teaser video în care apare un nou model.

Cunoscut deocamdată sub numele de cod J120, acesta ar putea fi noul SUV Torres Coupe.

KG Mobility ar putea lansa noul model la jumătatea anului 2024

KG Mobility

În martie 2023, constructorul SsangYong și-a schimbat numele în KG Mobility (Korea Great Mobility). Noua denumire este valabilă pe piața din Coreea de Sud. Acum, la un an distanță, asiaticii ne oferă primele indicii referitoare la un nou model, un SUV de clasă mare.

Cunoscut pentru moment sub numele de cod J120, viitorul automobil apare într-un videoclip alături de alte modele. Printre acestea se numără conceptul de pick-up O100, precum și SUV-ul Torres EVX în ambele versiuni, electrică și termică. Viitorul model ar putea fi chiar varianta Coupe a aceluiași model.

În imagini se poate observa că viitorul KG Mobility are geamuri negre, ceea ce ne dă de înțeles că ar fi vorba despre un prototip. Cu toate acestea, designul exterior pare să fie gata de producție, iar acesta include detalii specifice noului limbaj de design al producătorului asiatic.

Printre acestea amintim un plafon negru și blocuri optice LED cu semnături luminoase noi. De asemenea, prizele de aer integrate în bara de protecție față și partea din spate seamănă cu Range Rover Sport. În plus, jantele din aliaj în două nuanțe și suprafețele profilate te trimit cu gândul la Hyundai.

Nu în ultimul rând, este de așteptat ca viitorul SUV și actualul Torres să folosească aceeași arhitectură. Astfel, acestea vor oferi atât versiuni de motorizare termice, cât și complet electrice. În plus, KG Mobility ar putea introduce în viitor o variantă hibridă.

Viitorul SUV J120 și-ar putea face debutul în luna iunie, în cadrul Salonului Auto de la Busan. Există însă șanse mari ca modelul să fie dezvăluit în martie, când se vor aniversa 70 de ani de existență a mărcii SsangYong.

Sursa: KG Mobility via Carscoops

Related posts

Ce este Niobium și de ce este important în Extreme E

Florin Amariei

Callum Skye este un buggy electric care oferă o autonomie de 274 de kilometri

Mihai Morcovescu

Noua generație Skoda Enyaq va fi lansată cel mai târziu în 2029 și va folosi o nouă platformă

Mihai Morcovescu

Leave a Comment