4×4
Image default
Crossover Green SUV

Acesta este noul Hyundai Kona Electric: două versiuni și autonomie de peste 490 km (cu video)

Constructorul sud-coreean a publicat primele fotografii și informații tehnice referitoare la noul Hyundai Kona Electric. Acesta vine în două variante, cu două baterii de capacități diferite și cu o autonomie ce depășește 490 de kilometri.

După ce, la sfârșitul anului trecut, Hyundai a dezvăluit specificațiile tehnice ale noii generații Kona, iar acum a venit și rândul versiunii cu zero emisii a noului crossover, care este dedicată pieței europene.

Noul Hyundai Kona Electric vine în două variante de puteri: 156 și 217 CP

Noul Hyundai Kona Electric este oferit în două variante: Standard Range și Long Range. Prima dintre acestea folosește un motor de 156 CP, care este alimentat de o baterie de 48,4 kWh. Această versiune promite o autonomie de 342 de kilometri în regim WLTP.

Cea de-a doua versiune, Long Range, este dotată cu un motor mai puternic, de 217 CP, și cu un acumulator mai mare, de 65,4 kWh, care asigură o autonomie de peste 490 de kilometri în regim WLTP. Indiferent de versiunea aleasă, cuplul motor oferit este de 255 Nm.

Alături de acestea, Hyundai Kona Electric beneficiază de o arhitectură electrică de 400 de volți. Hyundai nu a comunicat puterea maximă de încărcare a bateriei, dar știm că la o stație de încărcare DC, repriza 10%- 80%, acumulatorul de 65,4 kWh se va încărca în 41 de minute.

În același timp, noua generație Kona Electric vine și cu funcția V2L (n.n. – Vehicle-to-Load), ceea ce înseamnă că bateriile pot furniza energie electrică și consumatorilor externi ale proprietarilor.

Kona Electric este mai lung și mai lat decât predecesorul său

Noul Kona Electric oferă și un sistem de pre-condiționare a bateriei pentru o autonomie și un nivel de încărcare bune, chiar și în condiții de temperaturi foarte scăzute. De asemenea, dispune de o priză încălzită, care funcționează până la temperaturi de -30 de grade Celsius.

Modelul cu emisii zero este echipat și cu funcția i-Pedal, care permite condusul cu doar o singură pedală. Dintre sistemele oferite de Kona EV mai amintim sistemul Smart Regenerative, care reglează forța de frânare regenerativă în funcție de fluxul traficului.

Ca gabarit, noul Hyundai Kona EV este mai mare față de predecesorul său. Are o lungime de 4.355 mm și o lățime de 1.825 mm. Asta îl face mai lung cu 150 mm și, respectiv, mai lat cu 25 mm comparativ cu modelul anterior. Ampatamentul a crescut și el cu 60 mm, până la 2.660 mm. Noul Kona EV are o înălțime de 1.575 mm.

Ca dotări, noul Kona Electric oferă un instrumentar de bord digital și un display central unite sub același element. Fiecare are câte 12,3 inch. În plus, este dotat cu monitorizare panoramică, asistent inteligent de menținere a benzii, pentru limitarea vitezei și pentru unghiul mort. Sistemul multimedia suportă actualizări over-the-air.

Hyundai nu a dezvăluit prețurile noului Kona Electric pentru piețele din Europa.

Sursa: Hyundai

Related posts

Noua Alfa Romeo Junior Veloce 280 a fost testată la Balocco

Mihai Morcovescu

Noul Tesla Cybertruck primește, în sfârșit, un mod Off-Road cu diferențiale blocabile

Mihai Morcovescu

Honda a lansat noul HR-V. Are trei motoare și este hibrid

Florin Amariei

Leave a Comment