Constructorul francez de automobile Peugeot a publicat fotografiile și informațiile oficiale referitoare la noul SUV electric E-5008.
Modelul vine în standard cu trei rânduri de scaune și cu o motorizare mild-hybrid la 48 de volți.
Peugeot E-5008 este asemănător ca design cu E-3008
În toamna anului trecut, Peugeot a dezvăluit crossover-ul electric E-3008. Acum, la jumătate de an distanță, francezii prezintă noul E-5008. Deși este vorba despre un SUV cu emisii zero de dimensiuni mari, acesta este oferit și într-o versiune de motorizare mild-hybrid.
La fel ca fratele său mai mic, noul model este construit pe aceeași arhitectură STLA Medium a Grupului Stellantis. Spre deosebire de E-3008, acest SUV este mai mare. Acesta măsoară 4,79 metri în lungime, 1,89 metri în lățime și 1,69 metri în înălțime, la un ampatament de 2,90 metri. Aceste dimensiuni le-a permis celor de la Peugeot să monteze un al treilea rând de scaune. Asta înseamnă că E-5008 poate găzdui până la șapte pasageri.
Cu toate scaunele în poziție normală, portbagajul are un volum de 259 litri,. Când scaunele de pe al treilea rând sunt rabatate, spațiul pentru bagaje crește la 748 de litri.
Din punct de vedere vizual, Peugeot E-5008 seamănă cu E-3008. Diferențe între cele două modele există la nivelul jantelor, care în cazul lui E-5008 pot avea 19 sau 20 de inch. De asemenea, gama de culori include șase nuanțe: Obsession Blue, Ingaro Blue, Okenite White, Pearl Black, Artense Grey și Titanium Grey.
Asemănările între cele două SUV-uri electrice continuă și la interior, evident cu excepția celui de-al treilea rând de scaune. În rest, francezii oferă același i-Cockpit cu ecran curbat de 21 de inch, care este disponibil în standard. Din ofertă mai fac parte iluminare ambientală și o zonă de încărcare wireless pentru smartphone.
Noul Peugeot E-5008 este disponibil în două niveluri de echipare: Allure și GT. Vârful de gamă vine în plus cu un plafon finisat în negru, jante de 20 de inch și scaune îmbrăcate în Alcantara. Acestea au funcție de încălzire și sunt reglabile electric.
Peugeot E-5008 are trei versiuni electrice
Din punct de vedere tehnic, noul E-5008 este echipat cu un singur motor electric. Acesta oferă 214 CP și 345 Nm de cuplu și este alimentat de o baterie de 73 kWh. Această configurație promite o autonomie maximă de 500 de kilometri. De asemenea, este disponibilă și o versiune Long Range, care folosește tot un motor electric, dar care dezvoltă 231 CP. Acumulatorul în acest caz are o capacitate de 98 kWh, iar autonomia este de 660 de kilometri.
Clienții vor putea alege și o variantă cu două motoare electrice, care dezvoltă 320 CP. Bateria este cea de 98 kWh, însă autonomia scade la 500 de kilometri. Încărcarea AC la 11 kW este standard, în timp ce cea de 22 kW ester oferită contra cost.
Bateria se poate încărca și la stații rapide DC cu până la 160 kW. În aceste condiții, încărcarea de la 20% la 80% se realizează în 30 de minute. De asemenea, în doar 10 minute se obține o autonomie pentru 100 de kilometri.
Din oferta Peugeot E-5008 face parte și o versiune mild-hybrid la 48 de volți. Aceasta folosește un motor pe benzină de 1,2 litri și 136 CP. Unitatea electrică este integrată în transmisia automată cu 6 trepte și dublu ambreiaj. Reprezentanții mărcii spun că, în această configurație, consumul de carburant scade cu circa 15% față de un 5008 echipat doar cu motor termic. În regim de oraș, mașina poate rula în peste 50% din timp în modul pur electric.
În cursul anului viitor, Peugeot va lansa și o versiune E-5008 PHEV cu 195 CP și autonomie electrică de 79 de kilometri. Debutul comercial al noului SUV cu emisii zero a fost fixat pentru luna septembrie.