4×4
Image default
Green Stiri

Parlamentul European a avizat interzicerea vânzărilor de mașini noi cu motoare termice din 2035

Parlamentul European a aprobat printr-un vot final proiectul legislativ prin care vânzarea de automobile noi echipate cu motoare termice va fi interzisă începând cu 2035. Obiectivul este acela de accelerare a procesului de tranziție către mașinile electrice și de reducere a emisiilor de CO2 cu 100% comparativ cu anul 2021.

În pofida opoziţiei PPE, principala formaţiune din Parlamentul European, eurodeputații au aprobat cu 340 de voturi pentru, 279 împotrivă și 21 de abțineri acordul încheiat cu Consiliul. Acesta se referă la revizuirea standardelor de performanță aplicabile emisiilor de CO2 pentru autoturismele și camionetele noi. Aceasta este în conformitate cu obiectivele climatice mai ambițioase ale Uniunii.

În urma votului final în plen, textul va trebui acum să fie aprobat oficial și de Consiliu. La scurt timp după aceasta va fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Parlamentul European a aprobat noile obiective de diminuare a emisiilor de CO2 pentru aceste categorii de vehicule cu motoare termice ca parte a pachetului „Pregătiți pentru 55”.

Parlamentul European încurajează producția de vehicule ecologice

Parlamentul European

Noul regulament avizat de Parlamentul European va fi aplicabil întregului parc auto de la nivelul Uniunii Europene. Este vorba despre autoturismele și camionetele noi. Se urmărește reducerea cu 100% a emisiilor de CO2 comparativ cu 2021. Obiectivele intermediare de reducere a emisiilor pentru 2030 au fost fixate la 55% pentru autoturisme. În cazul vehiculelor utilitare ușoare, este vorba despre un procent de 50%.

„Regulamentul încurajează producţia de vehicule cu emisii scăzute sau zero. El cuprinde o revizuire ambiţioasă a obiectivelor pentru 2030 şi un obiectiv de emisii zero pentru 2035. Acesta este esenţial pentru a putea realiza neutralitatea climatică până în 2050”, a declarat Jan Huitema, raportor la Parlamentul European.

„Obiectivele oferă claritate industriei auto și stimulează inovația și investițiile în cazul producătorilor de mașini. Consumatorii vor putea să cumpere și să conducă mai ieftin mașinile cu emisii zero. Astfel, o piață la mâna a doua va apărea mai rapid. Condusul sustenabil va deveni accesibil tuturor”, a mai precizat Huitema, citat de agenția de presă Reuters și preluată de Agerpres.

Ce măsuri esențiale prevede regulamentul

Mprcile cu o producţie anuală mică (1.000-10.000 de autoturisme noi, 1.000-22.000 de camionete noi) pot obţine o derogare până la sfârşitul lui 2035. Producătorii care înregistrează sub 1.000 de vehicule noi pe an vor beneficia în continuare de actuala derogare.

Mecanismul de stimulare pentru vehiculele electrice şi cu emisii scăzute va fi adaptat la tendinţele preconizate de vânzare a vehiculelor. Acest mecanism recompensează producătorii care vând mai multe vehicule cu emisii de la zero la 50g CO2/km. Este cazul vehiculelor electrice şi a celor hibride performante.

Între 2025 şi 2029 valoarea de referinţă pentru mecanismul existent de stimulare pentru mașinile cu emisii zero şi cu emisii scăzute va fi de 25% pentru vânzarea de autoturisme noi şi de 17% pentru camionetele noi, urmând să fie eliminată din 2030.

Din doi în doi ani, începând cu sfârşitul lui 2025, Comisia va publica un raport pentru a evalua progresele înregistrate în domeniul mobilităţii rutiere cu emisii zero.

Sursa: Agerpres

Related posts

KIA a publicat noi detalii referitoare la modelul electric EV3

Mihai Morcovescu

Opel va lansa în 2024 versiuni electrice pentru modelele Crossland și Grandland

Mihai Morcovescu

Exclusivitate AUTOpro – Prim contact Renault Rafale

Darius Pana

Leave a Comment