Stellantis și Amazon vor începe o colaborare pentru dezvoltarea de mașini inteligente și conectate care vor veni la pachet din 2024 cu software personalizabil. Mai exact, este vorba despre STLA SmartCockpit.
Acordul încheiat de cele două entități uriașe din sectoare diferite de funcționare care acum se întrepătrund va fi valabil pentru o perioadă mai lungă de timp și va contribui la transformarea cu adevărat a experienței pe care o vor avea clienții mărcilor care fac parte din Stellantis. Mai exact, în mașini precum Fiat, Citroen, Opel, Peugeot, Lancia, Alfa Romeo, Citroen, Jeep, Dodge, DS, Maserati sau Chrysler vom putea regăsi interfață, tehnologie și aplicații Amazon.
Toate serviciile și tehnologiile noi vor beneficia de actualizări constante care vor elimina bariera digitalizării și vor îmbunătăți infotainment-ul prin adăugarea unei palete generoase de aplicații și posibilități digitale.
CEO-ul Amazon, Andy Jassy, a spus că gigantul tech este încântat de această oportunitate și a arătat că în mașinile Stellantis vor fi regăsite produse precum Alexa, Kindle, Fire TV și altele asemenea.
CEO-ul Stellantis, Carlos Tavares, a arătat că prin acest acord se va ajunge mai ușor la dezvoltarea mijloacelor necesare pentru satisfacerea integrală a nevoilor curente în materie de mobilitate conectată. Oficialul a precizat că STLA SmartCockpit va ajunge, în cele din urmă, să includă atât inteligență artificială, cât și tehnologii care pot evolua de-a lungul timpului prin actualizări wireless.
SmartCockpit și 2024
STLA SmartCockpit va fi intuitiv și va folosi inteligența artificială pentru a mulțumi toți clienții. Tehnologia se va mula pe preferințele cumpărătorilor. Aceștia vor avea acces și la un App Store, însă diverse mașini vor primi funcții specifice: cele de familie vor putea recomanda întregi trasee sau puncte de interes, în timp ce modelele Jeep vor fi gata de a cuceri orice traseu offroad.
Pentru a garanta funcționalitatea integrală și constantă a serviciilor și aplicațiilor, STLA SmartCockpit va utiliza AWS.
Odată cu acest acord, părțile au mai anunțat și investiții în educația angajaților noi sau existenți. Se încearcă astfel eliminarea unui risc deja cunoscut: pierderea de locuri de muncă.
Planuri determinate pentru viitor
CEO-ul Stellantis, Carlos Tavares, a răspuns mai multor întrebări și a arătat că:
- mașinile cu motoare mari V8 vor rămâne prezente pentru un termen scurt, dar vor fi ajutate de electrificare;
- electrificarea mașinilor va scădea centrul de greutate și le va face mai dinamice;
- companiile Stellantis continuă colaborarea cu entuziaștii;
- senzația oferită de motoarele termice mari va fi similară cu noile modele electrice;
- Peugeot 508 PHEV este dinamic, chiar dacă are și o baterie;
- Peugeot s-ar putea să nu mai ajungă în SUA, având în vedere că eforturi s-au depus în cumpărarea și redefinirea Opel;
- Dodge și Chrysler vor intra într-un proces de revitalizare cât de curând;
- motorsportul rămâne o unealtă de marketing și există șansa să fie depășit de alte forme de media, însă Alfa Romeo rămâne în Formula 1, iar DS va continua programele sale existente;
- Stellantis este numărul 1 în Europa la reducerea emisiilor de CO2;
- preferințele clienților rămân importante și vor fi ascultate;
- e greu de anticipat ce fel de politici publice vor fi adoptate cu privire la electrificare.
2 comments
[…] Vezi știrea completă pe 4×4.ro! […]
[…] cele din urmă, Stellantis a anunțat deja că a încheiat un parteneriat multianual cu Amazon și subsidiarele sale pentru a dezvolta noi tehnologii utile viitorilor proprietari. Va fi un nou […]