Producătorul chinez de automobile electrice Zeekr, care face parte din portofoliul celor de la Geely Holding, a obținut o finanțare în valoare de 750 de milioane de dolari de la un grup de investiții din China.
Este vorba despre cinci companii de top din această țară, și anume Prof. Amnon Shashua, Contemporary Amperex Technology Ltd (CATL), Yuexiu Industrial Fund, Tongshang Fund și Xin’an Intelligent Manufacturing Fund.
Zeekr se va extinde pe piața europeană spre sfârșitul lui 2023
Cei de la Zeekr vor folosi aceste fonduri pentru a accelera procesul de cercetare și de dezvoltare la nivel global a propriilor tehnologii. De asemenea, chinezii vor pătrunde oficial pe piața europeană spre sfârșitul anului curent.
Primul model care va fi lansat în Europa va fi crossover-ul subcompact Zeekr X. Acesta este cel de-al treilea model din portofoliul companiei înființată în 2021.
Cum spuneam, cinci investitori au convenit să investească în brandul chinezesc. Totalul investiției se ridică la 750 de milioane de dolari. Odată cu finalizarea acestei runde de finanțare, Zeekr a fost evaluat la 13 miliarde de dolari.
„Semnarea cu succes a celei de-a doua runde de finanțare externă reprezintă un vot semnificativ de încredere în perspectivele de creștere și în viitorul Zeekr”. Acestea sunt cuvintele lui Daniel Donghui Li, CEO al Geely Holding Group.
Potrivit comunicatului de presă publicat de producătorul asiatic de vehicule cu emisii zero, vor fi dezvoltate tehnologii bazate pe securitate, reziliență, utilizare și servicii noi de mobilitate. De asemenea, compania din Ningbo va folosi aceste fonduri pentru a explora și extinde rețeaua globală de vânzări.
În ianuarie au demarat vânzările la MPV-ul electric 009
Această rundă de finanțare coincide cu o tranziție accelerată către electrificare în cadrul gigantului Geely. Astfel, vor fi sprijinite vânzările de automobile cu emisii zero. În plus, vor fi dezvoltate noi tehnologii de mobilitate electrică.
Zeekr a fost înființată în urmă cu doi ani ca un brand global de vehicule electrice premium. Au fost construite centre de cercetare și de dezvoltare în Göteborg (Suedia) și în Hangzhou (China).
În luna octombrie 2021 chinezii au început livrările la modelul 001. Nivelul vânzărilor a depășit 80.000 de exemplare . În ianuarie anul acesta au fost demarate livrările pentru monovolumul electric 009 (foto, sus).