4×4
Image default
Stiri

Skoda va lansa trei noi mașini electrice

Constructorul auto ceh aflat în portofoliul VW a anunțat că Enyaq va primi trei frați mai mici, astfel ajungându-se până în 2030 la patru mașini complet electrice pe baterii (BEV) care vor fi vândute în Europa.

Compania nu a furnizat detalii suplimentare despre aceste trei noi automobile electrice, dar CEO-ul Thomas Schafer a precizat că toate vor fi mai mici și mai ieftine decât Enyaq.

Skoda a aplicat pentru înregistrarea unei mărci la început de 2021 – Elroq. Acesta ar putea fi varianta complet electrică a Karoq.

Noile exemplare Skoda vor fi construite pe platforma MEB a Volkswagen.

Skoda urmărește o simplificare a ofertei sale, așa cum și BMW intenționează să renunțe la „The power of choice”.

„Adevărul este că în ultimii 10 ani ne-am permis să devenim extrem de complicați. Ne-am permis luxul de a avea 16 variante de volane numai pentru Octavia. Și trebuie să te gândești cum și de ce s-a ajuns aici. Este așa ceva necesar? Cert este că ai noștri clienți nu apreciază o asemenea ofertă. Este un nonsens”, a mai spus Schafer.

Skoda a mai anunțat că intenționează să reducă la jumătate emisiile de CO2 în următorii 10 ani, dar nu a precizat când și dacă va opri producția de mașini pe benzină și motorină. Cu toate astea, Volkswagen a confirmat că nu va mai vinde mașini pe combustie internă din 2035 în Europa.

Finalmente, Skoda se digitalizează și își pune speranțele într-o aplicație care va permite clienților să comande o mașină fără a se mai duce în showroom. Rămâne de văzut dacă această decizie va fi una de succes.

Related posts

Honda a lansat noul HR-V. Are trei motoare și este hibrid

Florin Amariei

Enel X încheie un parteneriat cu Formula E Off Road

Florin Amariei

KG Mobility, fosta SsangYong, a dezvăluit noul Tivoli facelift. SUV-ul compact costă echivalentul a 12.800 de euro

Mihai Morcovescu

Leave a Comment