Lexus a publicat detaliile și imaginile oficiale referitoare la noul LBX Morizo RR, care este versiunea de performanță a crossover-ului japonez.
Cel mai rapid LBX a primit același motor de 304 CP folosit și de sportiva GR Corolla.
Noul Lexus LBX Morizo RR este disponibil doar pe piața din Japonia
LBX Morizo RR a fost prezentat la început de 2024 sub forma unui concept-car, care acum a fost transformat într-un model de serie. Acesta a fost botezat după numele fondatorului Gazoo Racing, care este divizia de performanță și de motorsport a grupului Toyota, care deține și marca Lexus.
Cea mai puternică versiune a crossover-ului compact folosește un motor de 1,6 litri turbo cu 3 cilindri. Este vorba despre același propulsor folosit și de hot-hatch-ul GR Corolla. Unitatea dezvoltă o putere maximă de 304 CP și 400 Nm de cuplu.
Aceasta este cuplată în standard la o transmisie manuală cu 6 trepte. Opțional este disponibilă o cutie de viteze automată cu 8 trepte. Puterea este transmisă către ambele punți. Cu aceste resurse, noul LBX de performanță are nevoie de 5,2 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 de km/h. Deocamdată, Lexus nu a dezvăluit viteza maximă.
Din punct de vedere estetic, versiunea de performanță a lui LBX adoptă un pachet exterior mai agresiv comparativ cu modelul standard. Acesta conține o serie de elemente aerodinamice vopsite în culoarea caroseriei și jante de 19 inch.
LBX Morizo RR este mai lat cu 15 mm decât versiunea standard
Ca gabarit, noul LBX Morizo RR măsoară 4.190 mm în lungime, 1.535 mm în înălțime și 1.840 mm în lățime. Asta îl face mai lat cu 15 mm decât modelul standard. În același timp, garda la sol este mai joasă cu 10 mm. În dreptul ampatamentului sunt trecuți 2.580 mm.
La interior, noua versiune sportivă primește scaune sport cu suport lateral mai bun. De asemenea, pedalierul sport este fabricat din aluminiu. În plus, inserțiile Alcantara și cusăturile contrastante roșii conferă habitaclului un plus de sportivitate.
Pe piața din Japonia, noul Lexus LBX Morizo RR costă echivalentul a 38.000 de euro. Lexus oferă și o ediție specială, numită Bespoke Build, care aduce mai multe opțiuni de personalizare. Această versiune costă echivalentul a 42.100 de euro, va fi produsă în doar 100 de exemplare și va fi disponibilă doar prin tragere la sorți.