Volkswagen Touareg a primit un facelift pentru a doua parte a ciclului de viață, iar producătorul german a publicat primele imagini și informații oficiale.
Cel mai mare SUV din gama de la Wolfsburg vine cu un exterior redesenat, mai multă tehnologie la bord și noi motorizări V6 pe benzină, diesel și electrificate.
Volkswagen Touareg facelift primește o nouă parte frontală
A treia generație a fost lansată pe piață în 2018, astfel că a venit momentul pentru ca Touareg să primească un facelift. Noua versiune a SUV-ului de clasă mare vine cu o serie de actualizări și noutăți atât din punct de vedere vizual, cât și tehnic.
Estetic vorbind remarcăm partea frontală, care a fost complet redesenată. Modelul a primit noi faruri cu o nouă semnătură luminoasă în forma literei L, care unește cele două blocuri optice. Echipările de top includ faruri cu tehnologie IQ.Light HD Matrix LED, care conțin câte 19.216 micro-LED-uri controlate individual.
De asemenea, regăsim un spoiler restilizat, care găzduiește admisii mai mari și cu un design mai agresiv. Aspectul exterior este întregit de jantele de 19, 20, 21 și chiar 22 de inch. Aceasta din urmă dimensiune este pentru versiunea de performanță „R”.
Stopurile primesc aceeași grafică luminoasă și sunt unite printr-o bandă LED iluminată ce include și logo-ul Volkswagen. De altfel, noul Touareg facelift este primul model al mărcii disponibil în Europa care primește o astfel de siglă la spate. Noul model este disponibil în patru linii de echipare: Basic, Elegance, R-Line și R.
Mai multă tehnologie la bord pe Touareg facelift
Germanii au pregătit o serie de noutăți și la interior, inclusiv materialele ceva mai moi în zona cotierelor și la nivelul consolei centrale. Volkswagen Touareg facelift a primit cockpit-ul Innovision, care combină un instrumentar de bord de 12 inch cu un ecran central 15 inch pentru sistemul multimedia Discover Pro Max.
Acesta oferă acum conexiune wireless pentru Apple CarPlay și Android Auto și primește și o comandă vocală îmbunătățită. În plus, este oferită și o nouă hartă cu rezoluție HD.
În același timp, SUV-ul german oferă acum un nou sistem de iluminare ambientală. Sunt prezente și o serie de comenzi fizice finisate în negru lucios. Clienții vor beneficia de porturi USB-C mai puternice și un sistem audio Dynaudio de 730 W.
Lista cu sisteme de asistență este bogată. Aceasta cuprinde, între altele, asistent pentru parcare cu comandă de la distanță și asistent pentru condus pe timp de noapte.
Motorizări pe benzină, diesel și PHEV
Gama de motorizări a noului Volkswagen Touareg facelift conține motoare V6 pe benzină, diesel și electrificate. Există un benzinar de 3,0 litri și 340 CP, în timp ce popularul diesel V6 TDI de 3,0 litri este oferit în două variante de putere: 231 și 285 CP.
De asemenea, clienții vor avea la dispoziție și o versiune plug-in hybrid. Ansamblul dezvoltă 381 CP și este alimentat de o baterie de 14,1 kWh. Vârful de gamă este versiunea Touareg R eHybrid, care a primit sub capotă aceeași motorizare PHEV, dar care dezvoltă 462 CP și care are nevoie de doar 5,1 secunde să atingă „suta”.
Toate versiunile de motorizare vin cu transmisie automată cu 8 trepte și cu sistemul de tracțiune integrală 4Motion. Noul Volkswagen Touareg facelift este echipat și cu o suspensie pneumatică modificată, care este orientată către confort.
Varianta de top Volkswagen Touareg R eHybrid primește și câteva elemente specifice. Este vorba despre frâne cu etriere vopsite în albastru, jante de 20 de inch și un plafon panoramic. La interior regăsim accente în aceeași nuanță de albastru, tapițerie din piele și climă automată pe patru zone.
Noul Volkswagen Touareg facelift este deja disponibil pentru comenzi în unele țări din Europa. Spre exemplu, în Germania, noul SUV are un preț de pornire de 69.200 de euro.