Audi pregătește una dintre cele mai așteptate lansări din istoria sa recentă, odată cu dezvăluirea noii generații Q7, care este planificată în zilele următoare.
Acesta reprezintă un pas important în strategia mărcii germane de a-și reînnoi întreaga gamă de SUV-uri de lux.
Noua generație Audi Q7 va primi și o varianta sport S Line

Cea de-a doua generație Audi Q7 a fost prezentată în ianuarie 2015, la Salonul Auto de la Detroit. Asta îl face unul dintre cele mai vechi modele din portofoliul constructorului din Ingolstadt.
După peste 11 ani și două restilizări, SUV-ul este pe punctul de a primi o nouă generație. Va fi a treia de la lansarea modelului, acum mai bine de două decenii. Mulți se așteptau ca noul Q9 să fie prezentat primul, dar fratele său mai mic va deschide noua eră a mărcii germane.
Debutul noului Q7 este iminent, însă până atunci, Audi a publicat o imagine teaser. Aceasta arată o porțiune din partea dreaptă față a mașinii. Aflăm astfel că SUV-ul va fi disponibil și într-o versiune S Line, finisată în culoarea Alopias Blue. Se observă, de asemenea, că modelul va păstra mânerele de uși tradiționale.






Materiale noi la interior
Detaliile rămân limitate pentru moment. Este de așteptat ca designul să nu fie foarte diferit de cel al lui Q9, odată ce vehiculul va fi dezvăluit oficial.
Același lucru ar trebui să fie valabil și pentru interior. Audi a arătat deja habitaclul noului Q9. Deși Q7 va fi poziționat sub acesta în gamă, constructorul din Ingolstadt promite „materiale de primă clasă”.
Audi a recunoscut că standardele de calitate interioară au scăzut în ultimii ani. De aceea, germanii s-au angajat să revină la nivelul calitativ de altădată.



Audi Q7: Un Q9 mai mic?
Există șanse ca noul Audi Q7 să ofere în continuare opțiunea unei configurații a interiorului cu trei rânduri de scaune. Desigur, cumpărătorii care caută mai mult spațiu pentru picioare în spate și o capacitate mai mare de încărcare vor dori, cel mai probabil, să aștepte Q9-e. În față, nu ar fi surprinzătoare prezența unui bord dominat de ecrane, similar cu cel al lui Q9 și al altor noi modele Audi lansate recent.
Detaliile despre motorizări rămân și ele învăluite în mister, însă propulsoarele V6 pe benzină și diesel par a fi o opțiune sigură. Dacă Audi intenționează să construiască un nou SQ7, un V8 mai mare ar putea fi luat și el în calcul. Odată cu înăsprirea normelor de poluare la nivel mondial, în special în Europa, cel puțin un hibrid plug-in cu o baterie de capacitate generoasă este planificat.
Q7 și Q9 nu sunt singurele modele pe care Audi le plănuiește să le lanseze în acest an. La celălalt capăt al gamei, A2 va reveni ca vehicul pur electric în această toamnă. În momentul lansării, a doua iterație A2 va fi noul model entry-level în urma retragerii din producție atât a lui A1, cât și a lui Q2. Deși nu este confirmat oficial, următoarea generație RS6 Sedan și RS6 Avant ar trebui să fie prezentate tot în 2026.


