4×4
Image default
Stiri SUV

Hyundai a dezvăluit noul Tucson facelift pentru SUA. Debutul este planificat pentru 2025

Constructorul sud-coreean de automobile Hyundai a oferit primele detalii și imagini oficiale referitoare la noul Tucson facelift.

Versiunea restilizată a SUV-ului compact vine cu un interior complet reproiectat și cu o gamă de motorizări diversificată. Acesta va fi disponibil pe piața nord-americană la începutul anului viitor.

Hyundai Tucson facelift

Hyundai

Actuala generație Tucson, care este cea de-a patra, se află la vânzare în SUA din 2020. Acum, producătorul asiatic introduce un facelift pe SUV-ul său de clasă compactă.

Deși, aparent, este similar ca design cu modelul aflat pe piață, există, totuși, câteva modificări. Din punct de vedere estetic, noul Hyundai Tucson facelift vine cu o grilă frontală ușor modificată, bare de protecție față/spate redesenate, noi elemente de protecție din plastic și lumini diurne mai mari.

Însă, cele mai multe noutăți au fost operate la interior, care a fost, practic, reproiectat. Astfel, tabloul de bord a fost reconfigurat, există un volan nou, iar logo-ul Hyundai de pe acesta a fost înlocuit cu patru puncte, care este codul Morse pentru litera „H”. La versiunile cu funcție „shift-by-wire”, selectorul transmisiei este acum montat pe coloana de direcție, eliberându-se, astfel, mai mult spațiu util în zona consolei centrale.

De asemenea, a fost montat un ansamblu curbat, care integrează instrumentarul de bord digital și ecranul multimedia, ambele având o diagonală de 12,3 inch. Mai este oferit un Head-up Display de 12 inch, în timp ce funcțiile sistemului de climatizare sunt afișate acum pe un display nou. Scaunele au fost și ele restilizate, iar clienții pot alege acum tapițerii noi din material textil combinat cu piele.

În plus, Hyundai a introdus un pachet interior nou în culoarea Cypress Green. Versiunea Tucson N Line oferă o serie de cusături contrastante roșii, printre altele.

Mai târziu, coreenii vor introduce tehnologia Digital Key 2.0 cu Ultra-Wide Band. Practic, se va renunța la cheia tradițională, iar mașina va putea fi deschisă de la câțiva metri distanță. Apoi, aceasta va putea fi pornită fără să mai necesite așezarea smartphone-ului în zona de încărcare prin inducție. De asemenea, în habitaclu vor exista port-uri USB-C.

Gamă de motorizări cu versiuni mild-hybrid și plug-in hybrid

Hyundai Tucson facelift va fi disponibil cu o gamă de motorizări, din care vor face parte versiuni termice, mild-hybrid, hibride clasice și plug-in hybrid.

Mai târziu în acest an va fi introdusă și o motorizare PHEV cu două roți motrice. Versiunile PHEV integrează tehnologia Green Zone Driving Mode de generația a doua. Aceasta trece automat în modul pur electric atunci când mașina pătrunde într-o zonă cu limite de emisii.

Lista cu sisteme de siguranță include, între altele, Crosswind Stability Control și Rear Occupant Alert. Aceasta din urmă utilizează un radar pentru a detecta mișcare pe locurile din spate atunci când pasagerii ies din mașină.

Sursa: Hyundai

Related posts

Peugeot a publicat primele imagini cu noul SUV 3008. Acesta va avea și versiuni electrice

Mihai Morcovescu

VW ID.4, printre mașinile care au terminat NORRA 1000

Florin Amariei

Noul Volvo XC90 actualizat va filansat la începutul lunii septembrie

Mihai Morcovescu

Leave a Comment