4×4
Image default
Hybrid Pick-up Stiri Vehicule comerciale

Ford a dezvăluit noile Transit Custom MS-RT și Ranger MS-RT (VIDEO)

Divizia Ford Pro a publicat primele fotografii și informații oficiale referitoare la o nouă serie exclusivă de vehicule comerciale de top realizate sub brandul MS-RT.

Este vorba despre Transit Custom MS-RT și Ranger MS-RT, care combină un design inspirat din motorsport cu performanțe remarcabile.

Ce motorizări au noile Ford Transit Custom MS-RT și Ranger MS-RT

Ford

Cele două modele exclusive au fost construite în colaborare cu specialiștii de la MS-RT (M-Sport Road Technology). Aceasta din urmă este o ramură a diviziei de raliuri Ford M-Sport, care a luat ființă în 2015.

Derivate din noile modele Transit Custom și Ranger, cele două modele ce poartă sigla MS-RT combină atracția vizuală îndrăzneață cu upgrade-uri tehnice semnificative.

Ford E-Transit Custom MS-RT este disponibil cu un sistem de propulsie electric de 285 CP. Practic, vorbim despre cel mai puternic Transit Custom produs vreodată. Există și o motorizare diesel 2.0 EcoBlue, disponibilă în două variante de putere: 150 CP (tracțiune față și cutie manuală cu 6 trepte) și 170 CP (tracțiune integrală și transmisie automată cu 8 rapoarte).

De asemenea, modelul are și o versiune plug-in hybrid. Aceasta combină un motor pe benzină de 2,5 litri, o unitate electrică și o baterie de 11,8 kWh. Ansamblul dezvoltă în total 232 CP. De partea cealaltă, Ranger MS-RT vine cu o singură motorizare. Este vorba despre un diesel V6 de 3,0 litri, care produce 240 CP și 600 Nm de cuplu.

Design agresiv inspirat de motorsport

Din punct de vedere estetic, noul Transit Custom MS-RT adoptă un kit exterior care conține un spoiler frontal mai agresiv, praguri mai profilate, un spoiler spate redesenat care integrează un difuzor de aer, eleron și jante de 19 inch, cu 0,5 inch mai late decât cele de pe modelul standard. În aceste condiții, ecartamentul este mai mare peste 50 mm.

Paleta de culori pentru caroserie include noile nuanțe Yellow Green și MS-RT Blue, aceasta din urmă fiind folosită la etriere. La interior, regăsim scaune sport, tapițerie din piele ecologică și piele întoarsă, mai multe logo-uri MS-RT și cusături contrastante albastre.

Indiferent de versiunea de motorizare, noul Ford Transit Custom MS-RT oferă un spațiu de încărcare de până la 6,8 metri cubi și o sarcină utilă maximă de 1.124 de kilograme.

Cel de-al doilea model, Ranger MS-RT, a primit o „față” inspirată de versiunile Ranger care concurează în cursele extreme din Asia. Astfel, regăsim o grilă de tip fagure, noi praguri, o bară de protecție spate cu difuzor integrat și jante de 21 de inch. În același timp, camioneta are aripi evazate, care măresc lățimea cu 82 mm. În plus, ecartamentul este mai mare cu 40 mm pe ambele axe, iar garda la sol a fost redusă cu 40 mm.

Primele livrări vor avea loc în vara lui 2024

Clienții vor putea comanda mașină într-o gamă variată de nuanțe, între care și Conquer Grey. Aceasta vine cu carcasele oglinzilor și mânerele portierelor finisate în Agate Black. Interiorul a primit scaune sport, volan sport cu funcție de încălzire și marcaj albastru pentru ora 12. În plus, regăsim și inserții MS-RT.

Gama Ranger MS-RT este disponibilă într-o singură versiune de motorizare. Mai exact, propulsorul diesel V6 de 3,0 litri, care oferă 240 CP și 600 Nm de cuplu. Acesta este conectat la o transmisie automată cu 10 rapoarte și la un sistem de tracțiune integrală e4WD, care este disponibil standard.

Ranger MS-RT are aceeași capacitate de încărcare de o tonă ca modelul standard. Capacitatea de remorcare de 3.500 de kilograme a rămas și ea la fel.

Noile Ford Transit Custom MS-RT și Ranger MS-RT se pot comanda deja și în România. Primele livrări vor avea loc la jumătatea anului curent.

Sursa: Ford

Related posts

Parteneriatul dintre Hyundai și Apple nu mai este valabil

Andrada Arsenie

Fisker a prezentat noul pick-up electric Alaska. Debutul este programat pentru 2025

Mihai Morcovescu

Hyundai a dezvăluit noul Tucson facelift pentru SUA. Debutul este planificat pentru 2025

Mihai Morcovescu

Leave a Comment