4×4
Image default
Green Stiri SUV

Peugeot va lansa în toamnă noul e-3008. SUV-ul promite o autonomie de 700 km

Francezii de la Peugeot se pregătesc de lansarea unei noi generații a SUV-ului 3008. Reprezentanții mărcii din Hexagon Noul au publicat noi fotografii cu un prototip camuflat al versiunii pur electrice e-3008.

Aceasta va fi construită pe o arhitectură nouă și promite o autonomie de până la 700 de kilometri. Debutul oficial a fost fixat pentru toamna anului curent.

Viitorul Peugeot e-3008 va fi bazat pe noua platformă STLA Medium

Peugeot

Conform informațiilor oficiale, noul e-3008 a intrat în faza finală a testelor pe drumurile publice înainte de lansare. Cei de la Peugeot spun că modelul electric va lua locul în gamă versiunilor actuale echipate cu motoare termice ale modelului cu același nume.

Varianta cu emisii zero va fi bazată pe noua platformă STLA Medium. Aceasta a fost special creată pentru modelele electrice de dimensiuni compacte și medii din Grupul Stellantis din care face parte și Peugeot.

În imaginile de față putem observa că viitorul model va semăna în anumite privințe cu noul SUV coupe 408. Astfel, e-3008 va primi jante cu design nou care se vor regăsi și pe alte viitoare modele ale mărcii.

Viitorul Peugeot e-3008 va primi noua generație a consacratului sistem i-Cockpit cu ecran curbat de 21 de inch. Noua versiune se va numi „Panoramic i-Cockpit” și va include atât instrumentarul digital de bord, cât și display-ul sistemului de infotainment.

Totodată, consola centrală prezintă un touch-screen mai mic pentru funcțiile importante din habitaclu. Sub acesta se remarcă o serie de butoane cu funcție tactilă. Aceste comenzi sunt scurtături pentru cele mai utilizate funcții ale mașinii. În plus, modelul electric va primi și un volan revizuit, cu comenzi de asemenea tactile.

În momentul lansării, Peugeot E-3008 va fi oferit în trei versiuni. Una dintre acestea va avea două motoare electrice și, evident, tracțiune integrală. Deocamdată nu se cunoaște puterea propulsoarelor. Ceea ce se știe este faptul că noul e-3008 va avea o autonomie de 700 de kilometri.

Viitorul Peugeot E-3008 va fi lansat oficial în luna septembrie.

Sursa: Peugeot

Related posts

Opel a prezentat la IAA Transportation noul Movano Hydrogen

Mihai Morcovescu

Acesta este electricul smart #5, primul SUV premium al mărcii

Mihai Morcovescu

Fiat prezintă noul 600 Hybrid: emisii de CO2 mai mici cu 15%

Mihai Morcovescu

Leave a Comment