Kia a lansat oficial noul EV6! Automobilul complet electric vine cu valori impresionante, tehnologii noi și anunță transferul mărcii sud-coreene în tărâmul mașinilor complet electrice cu valențe premium.
„Movement inspires ideas”, spune Kia. Compania arată că ai săi clienți au vrut mai mult, așadar a livrat prin noul EV6 ceea ce aceștia își doreau. Drept dovadă, Kia EV6 în configurația de vârf poate atinge 100 km/h în doar 3,5 secunde și va putea continua accelerația până la 260 de km/h.
Karim Habib, directorul de design exterior al companiei spune că „EV6 ne definește” și este născut din ambiția companiei de a se reinventa pentru era electrificării capitale. „EV6 reprezintă un echilibru care scapă printre degetele segmentării clasice. Mașina oferă o experiență de mobilitate intuitivă și bazată pe emoție, dar rămâne și utilă clienților prin faptul că oferă un spațiu interior generos”, a mai spus Habib.
Forma exterioară a noului EV6 împrumută trăsături utile de la mai multe categorii de autovehicule și le îmbină pentru a crea soluția ideală pentru mobilitate personală, dar fără a compromite apariția.
Noul Kia EV6. “Nu este doar despre a pune un ecran uriaș pe bord!”
Reprezentanții companiei spun că spațiul interior este extrem de important acum, dar mai ales pe viitor pentru că odată cu automatizarea vine și nevoia de a avea un loc în care să te simți liber și confortabil.
Șeful de design interior al Kia, Jochen Paesen, arată că EV6 este prima mașină construită pe platforma E-GMP, așa cum și noi v-am anunțat încă de la confirmarea oficială a apariției acestei mașini.
Platforma E-GMP permite crearea unui habitaclu aproape de marimea unui SUV conventional. Kia EV6 are un ampatament de 2900 de mm și o podea complet plată care permite mișcarea naturală în interior.
Noul automobil are și Augmented Reality Head-Up Display (AR HUD) prin intermediul căruia se oferă indicații de navigație în timp real, așa cum am putut vedea pe noul MBUX.
Chiar dacă „nu este doar despre a pune un ecran uriaș pe bord”, Kia EV6 are un ecran panoramic curbat care combină instrumentarul de bord cu display-ul sistemului de infotainment. Ambele ecrane au 12 inchi, devenind un centru care captează atenția.
Butoanele fizice sunt reduse la doar două, întrucât și sistemul de control al aerului condiționat va fi bazat pe un ecran cu capacitate touch și „LCD softkeys”.
În interiorul EV6 vor fi disponibile și scaune zero gravity care permit relaxarea prin întindere aproape dreaptă. Acestea pot fi realizate din sticle reciclate sau piele vegană sau piele tratată cu ulei de in.
Materialele reciclate folosite în fiecare EV6 însumează peste 100 de sticle de plastic care sunt refolosite.
Portbagajul automobilului are 520 de litri sau 1300 de litri, atunci când bancheta spate este pliată. Frunk-ul sau froot-ul, adică portbagajul din față are o dimensiune de 52 de litri pentru mașinile cu tracțiune spate sau 20 de litri pentru cele cu tracțiune integrală.
Noul Kia EV6. Timpul este o resursă importantă
Kia EV6 vine arhitecturi de 800V și 400V fără a fi nevoie de alte adaptoare. Așadar, pe echiparea de top încărcarea de la 10-80% durează doar 18 minute. În doar 4 minute și 30 de secunde de încărcare rapidă se poate obține o autonomie de 100 km în regim WLTP.
Automobilul vine și cu funcție V2L care permite mașinii să alimenteze rețeaua electrică a casei în situații urgență sau poate fi o opțiune utilă pentru experiențe outdoor precum alimentarea unui proiector sau a unui frigider.
Kia EV6 este disponibilă în mai multe variante, după cum urmează:
- EV6 Standard Range, tracțiune față: baterie 58 kWh, 125 kW/350 Nm;
- EV6 Standard Range, tracțiune integrală: baterie 58 kWh, 173 kW/605 Nm;
- EV6 Long Range, tracțiune față: baterie 77,4 kWh, 168 kW/350 Nm;
- EV6 Long Range, tracțiune integrală: bateirie 77,4 kWh, 239 kW/605 Nm;
- EV6 GT-line Standard Range, tracțiune față: baterie 58 kWh, 125 kW/350 Nm;
- EV6 GT-line Standard Range, tracțiune integrală: baterie 58 kWh, 173 kW/605 Nm;
- EV6 GT-line Long Range, tracțiune față: baterie 77,4 kWh, 168 kW/350 Nm;
- EV6 GT-line Long Range, tracțiune integrală: baterie 77,4 kWh, 239 kW/605 Nm;
- EV6 GT Long Range, tracțiune integrală: baterie 77,4 kWh, 430 kW/740 Nm.
Kia EV6 GT învinge în cursa de 400 de metri mașini precum Ferrari California T, Porsche 911 Targa 4, Mercedes-AMG GT și Lamborghini Urus.
EV6 GT marcheaza intrarea Kia in era electrificarii si inceputul transformarii intr-o marca auto complet electrica.
Rezervările online au fost deja deschise, dar vânzările la nivel global vor începe în a doua parte din 2021.
Kia va lansă alte 10 autovehicule complet electrice până în 2026.
3 comments
[…] Vezi știrea completă pe 4×4.ro! […]
[…] Președinte Kia Romauto a declarat: ”Am primit cu mare satisfacție și mândrie vestea că noul EV6 a câștigat titlul Mașina Anului 2022 în România. Este cel mai prestigios trofeu auto din țara […]
[…] Președinte Kia Romauto a declarat: ”Am primit cu mare satisfacție și mândrie vestea că noul EV6 a câștigat titlul Mașina Anului 2022 în România. Este cel mai prestigios trofeu auto din țara […]