4×4
Image default
Analiza Industrie Stiri

APIA: Piața auto din România a crescut cu 4,9% în ianuarie 2024

Conform datelor publicate de Asociaţia Producătorilor și Importatorilor Auto (APIA), în prima lună din 2024, volumul de automobile noi înmatriculate în România a crescut cu aproape cinci procente comparativ cu aceeași perioadă din 2023.

Același raport arată că înmatriculările de mașini electrificate (pur electrice și plug-in hybrid) s-a majorat, realizând o cotă de piață de 28,2%.

APIA: Românii au cumpărat în ianuarie 2024 peste 12.700 de mașini noi

APIA

Ianuarie 2024 vine cu o creștere de 4,9% a înmatriculărilor de autovehicule noi faţă de ianuarie 2023. De asemenea, consemnăm o creștere cu 11,7% faţă de luna decembrie a anului trecut.

Astfel, în prima lună a anului curent, românii au cumpărat 12.733 de mașini noi. Vorbim despre o creștere cu 4,9% comparativ cu aceeași perioadă din 2023. Potrivit datelor publicate de APIA, din acest total, 3.586 au fost vehicule electrificate (EV și PHEV).

Segmentul EV și PHEV s-a majorat cu 34,3%. Acesta a ajuns la o cotă de piață de 28,2% în prima lună din acest an față de 22% în ianuarie 2023. În același timp, piața mașinilor pe benzină a scăzut la 55,8% de la 66%. Segmentul diesel a crescut de la 12% la 16,1% în intervalul analizat.

Topul pe mărci regăsește Dacia pe primul loc, cu 3.948 de unități vândute în ianuarie 2024. Pe pozițiile următoare se află Toyota (999 unități) și Skoda (683 unități).

Dacia Spring, cel mai vândut model electric în ianuarie 2024

Datele oficiale APIA indică o creștere a înmatriculărilor de mașini 100% electrice cu 52,6%, până la 1.631 de unități. Tesla a fost lider la acest capitol (564 unități), în timp ce Dacia s-a clasat pe locul 2 la doar trei unități distanță. Podiumul a fost completat de Volkswagen (108 unități).

Cel mai vândut vehicul cu emisii zero în ianuarie 2024 a fost Dacia Spring (561 unități). Acesta a fost urmat de Tesla Model 3 (387 unități) și Tesla Model Y (176 unități).

Piața autoturismelor PHEV (hibride cu încărcare la priză) a fost dominată de Mercedes-Benz (100 unități), Ford (95 unități) și BMW (65 unități). În clasamentul pe modele, pe primul loc regăsim Ford Kuga (93 unități), urmat de Hyundai Tucson (57 unități), Toyota RAV4 și KIA Sportage, ambele cu câte 38 unități.

Autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc Toyota C-HR cu 266 unități (+177%). Pe pozițiile următoare se situează Toyota Corolla cu 206 unități și Toyota RAV4 cu 144 unități.

Segmentul autovehiculelor comerciale ușoare și minibuse înregistrează, în ianuarie 2024, o creștere de 22% față de luna ianuarie 2023. În acest context, majoritatea mărcilor și modelelor sunt în teritoriul pozitiv în raport cu perioada similară a anului trecut.

Sursa: APIA

Related posts

Mazda a amânat lansarea noului SUV CX-70 pentru 2024

Mihai Morcovescu

Fondatorul Nikola a demisionat în urma unui scandal de înșelătorie

Gabi Gogiu

Hyundai lansează o ediție aniversară pentru SUV-ul Tucson

Mihai Morcovescu

Leave a Comment