4×4
Image default
Green Monovolum Stiri Vehicule comerciale

Acesta este noul Mercedes-Benz EQT. Versiunea electrică a lui T-Class costă 49.000 de euro

Noua utilitară Mercedes-Benz EQT, versiunea electrică a modelului T-Class, a fost lansată oficial de divizia Mercedes-Benz Vans.

Noul model este destinat pentru transportul de persoane. Noul EQT este deja disponibil pe piața din Germania, iar prețul de pornire este de 49.000 de euro.

Mercedes-Benz EQT oferă 122 CP și 245 Nm

EQT

În primăvara anului trecut Mercedes-Benz prezenta noul model utilitar T-Class. Germanii spuneau atunci că mașina este ideală pentru familii și pentru iubitorii de activități în aer liber. La momentul lansării, oficialii companiei anunțau că noul vehicul comercial va fi disponibil și într-o versiune electrică.

Acum, un an mai târziu, producătorul din Stuttgart dezvăluie și această variantă cu emisii zero, denumită EQT. Aceasta vine cu un motor electric care dezvoltă 122 CP și 245 Nm de cuplu.

Propulsorul este alimentat de o baterie de 45 de kWh. Repriza de încărcare de la 10% la 80% se realizează în 38 de minute la o priză cu un curent de 80 kW. Autonomia noului model utilitar nu a fost comunicată.

Noul EQT este mai înalt cu 8 mm decât T-Class

Din punct de vedere vizual, Mercedes-Benz EQT se deosebește puțin de T-Class. Principala modificare constă în noua grilă acoperită, element specific modelelor electrice.

Ca gabarit, noul EQT este aproape la fel cu modelul din care derivă. La fel ca T-Class, și versiunea electrică are o lungime de 4.498 mm în lungime și 1.859 mm în lățime. În schimb, înălțimea este de 1.819 mm, cu 8 mm mai mult comparativ cu modelul cu motor termic. Mai târziu în acest an, cei de la Mercedes-Benz vor introduce și o variantă alungită a lui EQT.

Echiparea de bază include, între altele, șapte airbag-uri și sistem de apelare de urgență „eCall”. De asemenea, mașina vine cu asistent la pornirea în rampă, sistem de avertizare pentru șofer, frânare activă și asistent pentru păstrarea benzii de rulare.

Clienții vor beneficia în standard de sistemul multimedia MBUX cu ecran central tactil de 7 inch. Acesta este compatibil Apple CarPlay și Android Auto. În afară de aceste echipamente, sistemul de aer condiționat funcționează cu ajutorul unei pompe de căldură. Aceasta ajută la reducerea consumului de energie.

Lista de dotări opționale include Cruise Control adaptiv Distronic și asistent activ al direcției. Mai sunt oferite un asistent la parcare și unul pentru o tractare stabilă a unei remorci.

Noul Mercedes-Benz EQT este deja disponibil la vânzare în Germania. Prețul de pornire este de 49.000 de euro.

Sursa: Mercedes-Benz

Related posts

Stellantis și Amazon, colaborare pentru mașini inteligente

Florin Amariei

Porsche Macan facelift, lansat fără varianta Turbo

Florin Amariei

KIA a publicat noi detalii referitoare la modelul electric EV3

Mihai Morcovescu

Leave a Comment