4×4
Image default
Crossover Green Stiri SUV

Volvo amână livrările la noul SUV electric EX30. Care este motivul?

Suedezii de la Volvo au anunțat că livrările la noul EX30, unul dintre cele mai așteptate modele electrice în 2024, au fost amânate.

Potrivit unor informații care circulă în industrie, constructorul scandinav a fost nevoit să ia această decizie din cauza unor probleme legate de software.

Livrările la Volvo EX30 vor fi întârziate câteva zile pentru cei care au comandat deja modelul

Volvo

Volvo EX30, cel mai nou SUV electric din portofoliul suedezilor, a fost lansat în vara lui 2023. Primele exemplare ar fi trebuit să ajungă deja la clienți încă de la sfârșitul anului trecut. Livrările au fost, însă, amânate.

Acum, constructorul scandinav se vede din nou nevoit să amâne livrările noului crossover cu emisii zero. Motivul îl reprezintă o problemă de software. Din fericire pentru cei care au comandat deja cel mai accesibil vehicul electric al mărcii, întârzierea va fi de câteva zile.

Potrivit celor de la Volvo, actualizarea de software nu poate fi realizată „over-the-air”, ci doar la dealeri. În acest fel, procesul este întârziat. Suedezii au dat, însă, asigurări că odată ce mașinile vor primi această actualizare, ele vor fi gata pentru livrare.

„Confirmăm că Volvo lucrează fără întrerupere pentru a rezolva această problemă. S-au făcut progrese importante. Dar, versiunea de software 1.2 nu îndeplinește încă toate cerințele necesare pentru a fi lansată”, a anunțat Volvo într-un comunicat.

Nu este prima dată când lansarea unuia dintre vehiculele electrice este amânată de suedezi din cauza unor probleme de software. Anul trecut, lansarea comercială a SUV-ului EX90 a fost amânată până la jumătatea anului 2024 din cauza „complexității codului software” legat de sistemul avansat Lidar.

Sursa: Carscoops

Related posts

Elon Musk a dezvăluit că Tesla Cybertruck va avea și o versiune de performanță

Mihai Morcovescu

Fiat 600 Electric: noi imagini cu viitorul SUV cu emisii zero (cu video)

Mihai Morcovescu

Volvo anunță noutăți în gamă. Suedezii schimbă numele modelelor C40 Recharge și XC40 Recharge

Mihai Morcovescu

Leave a Comment