Fuziunea dintre cele două mari entități auto va crea cel de-al patrulea cel mai mare producător de mașini din lume, după ce aprobarea acționarilor a venit mult mai repede decât se estima.
Pe 21 decembrie fuziunea sub noul nume a fost aprobată de Uniunea Europeană, așadar ultimul pas îl mai reprezenta acordul acționariatului.
Conform informațiilor furnizate de PSA și FCA, acțiunile Stellantis vor fi tranzacționate în maximum două săptămâni. Calendarul arată că în Milan și Paris tranzacționările vor începe pe 18 ianuarie, iar la New York o zi mai târziu.
La două reuniuni extraordinare separate ale acționarilor, care au avut loc practic mai devreme în ciuda pandemiei de coronavirus, investitorii din fiecare grup au susținut fuziunea cu rate de aprobare de peste 99% din voturile exprimate.
Concernurile produc în jur de 8 milioane de autovehicule anual și au venituri însumate de peste 165 de miliarde de euro.
Atât Fiat Chrysler (FCA), cât și grupul francez PSA își doresc ca prin această fuziune să poată răspunde cu brio provocărilor pe care le-a adus pandemia și tranziția accelerată către autovehicule electrificate. Noul grup format se va axa pe comercializarea de mașini noi care să ofere o modularitate utilă ce va putea garanta o trecere fără prea multe turbulențe peste momentul interzicerii vânzărilor de mașini pe combustie internă. Totodată, PSA și Fiat Chrysler intenționează să dezvolte propria rețea de stații de încărcare.
Sediul principal al Stellantis va fi în Olanda.
CEO-ul Carlos Tavares va fi responsabil cu…
Vezi stirea completa pe AutoPro.ro!