Am condus Puma ST, cel mai puternic automobil produs în România. Am descoprit o „felină” agilă, extrem de agilă, atletică, cu un propulsor vesel, dornic să „sară” în turații ori de câte ori , ne-am „năpustit” pe pedala de accelerație!
Puma este cel mai puternic automobil produs la Craiova. Și nu doar la Craiova, este cel mai puternic autoturism fabricat în România- nu există nici o Dacia care să se apropie de puterea lui Puma ST. De altfel, producătorul de la Mioveni are o politică îndreptată spre „downsizing” oferind motoare tot mai mici, cu puteri tot mai scăzute – vezi propusloarele noilor modele Sandero și Logan.
SUV performant
Noul Ford Puma ST are o masă sub 1400 kg- remarcabil pentru acest gen de caroserie și dimensiune și un propulsor Ecoboost de 1,5l benzină ce dezvoltă 200 CP și un cuplu maxim de 320Nm. Are o accelerație 0 – 100 km/h în 6,7 secunde ajungând la o viteză maximă de 220 km/h. Pe hârtie, acclerația este remarcabilă dar fără prea mari pretenții în lumea mașinilor cu veleități sportive. Însă în realitate, Puma ST este chiar agilă, îți dă senzația că accelerează cu talent și nu dezamăgește.
Versiunea ST are primul diferențial mecanic cu alunecare limitată (LSD) din segment – chiar dacă opțional, este o dotare redutabilă – și numeroase moduri de rulare, de la Eco la Track, incluzând și Sport, pentru un nivel crescut de versatilitate, în funcție de dorințele celui de la volan! Noi am rulat în toate aceste moduri și am descopeirt că fiecare mod are propria pesonalitate. Ni s-a parut remarcabil că există diferențe între modurile de condus, mașina reacționând așa cum ne-am așteptat la fiecare din aceste moduri.
Comportament polivalent
În modul normal, avem o Puma plină de energie, gata să accelereze oricând dorești, gata să ruleze cu o grație de felină. Este probabil modul cel mai folosit și cel mai apropiat de spiritul unui ST. Sigur, dacă vrei mai mult atunci mergi spre Sport sau Track iar dacă ești în „mood” Eco, poți să o faci dar și performanța dinamică este mai redusă. Apropo de acest moduri, suspensia este destul de tare și cam resimți toate denivelările durmurilor noastre mioritice. Este însă o parte din „joc”, pentru că nu poți avea o mașină cu calități sportive și cu suspensii moi. Pe de altă parte, dacă la început este puțin șocant – mai ales dacă vii după o mașină obișnuită- după ceva timp de obișnuiești cu duritatea suspensiilor. Iar dacă ești un tip mai sport, mai spre performanță, începe să îți placă.
Puma ST este și primul SUV Ford Performance fabricat în Europa. Este prevăzut cu șasiu personalizat: o bară de torsiune cu 40% mai rigidă decât cea de pe Fiesta ST, ceea ce determină un centru de greutate mai ridicat, cu arcuri de distribuție vectorială, accentuând caracterul sportiv al mașinii.
Aspect agresiv
Stilul sportiv îndrăzneț include jantele Mean Green din aliaj de 19 inch și scaunele Recaro din tapițerie parțial ecologică din material Miko Dinamica, încălzite și având brodată –bineînțeles- emblema ST. Acestea asigură o bună poziție a șoferului și a pasagerului din față. Sunt prezente protecțiile de praguri Ford Performance și emblema ST pe volanul din piele și maneta schimbătorului de viteze. Scaunele, centurile de siguranță și covorașele sunt finisate în cusături în culoarea Metal Grey.
Rămânând fidel ideii de manevrabilitate de „kart”, Puma ST are răspunsurile la direcție cu 25% mai rapide și frânele cu 17% mai receptive comparativ cu cele de pe modelul Puma standard. Anvelopele Michelin Pilot Sport 4S sunt dezvoltate special pentru a oferi control si stabilitate sporite la niveluri înalte de performanță. Stefan Muenzinger, manager Ford Performance, Europa spune clar: „Credem că avem cel mai ușor de manevrat SUV de mici dimensiuni din lume.” Chiar dacă nu pretindem că am condus absolut tot ce există, suntem tentați să îi dăm dreptate lui Stefan…
Tehnologia Ford de dezactivare a cilindrilor a fost prima integrată pe un motor cu trei cilindri și poate opri automat livrarea combustibilului și funcționarea supapelor pentru unul dintre cilindrii motorului, în condiții în care nu este necesară capacitatea maximă, cum ar fi când conduci la viteze de croazieră. Tehnologia poate decupla sau cupla un cilindru în 14 milisecunde – de 20 de ori mai rapid decât durează să clipești – economisind combustibil și contribuind la un consum de 6,9 l / 100 km în ciclu WLTP.
În timpului testului nostru de 5 zile am condus preponderent în oraș și am ajuns la un consum de 10,6l/ 100 km. Așa cum AUTOpro a scris la primele teste ale modelelor ST, acest standard de sportivitate poate fi comparat cu sosul Tabasco verde jalapeno, care îți face viața mai spicy în plan culinar. Așa și ST la volanul mașinii.
Versiunile RS sunt cele comparabile cu sosul Tabasco roșu. Puma ST este însă mai spicy decât jalapeno, cea ce îți face sîngele să fiarbă de plăcere la apăsarea pedalei de accelerație. Sigur, că să ajungi la Puma ST, este nevoie de 2 condiții. În primul rînd, să îți placă acest „lifestyle crossover” – este o definție AUTOpro, așa că dacă o folosiți vă rugîm să ne citați!- în versiunea sa standard. Iar dacă vrei să să conduci ca un erou, ai nevoie de 38.200 Euro pentru a cumpăra exact modelul condus de noi. Prețul include opționale precum vopseaua Mean Green de 1250 Euro sau trapa panoramică de 1000 Euro.