Constructorul italian de automobile Alfa Romeo a publicat o imagine teaser cu un model misterios, care ar putea fi o nouă versiune a SUV-ului Tonale.
Acesta anunță startul unei noi ere pentru marca din Torino.
Viitorul model Alfa Romeo ar putea fi o versiune de performanță a SUV-ului Tonale
În urmă cu câteva zile, Alfa Romeo a dezvăluit edițiile speciale „Tributo Italiano” pentru Tonale, Giulia și Stelvio, Acum, italienii au publicat un teaser misterios cu un viitor model.
Este vorba despre o Imagine întunecată care a fost publicată pe pagina oficială de Facebook. Aceasta înfățișează semnătura luminoasă a stopurilor SUV-ului compact Tonale. Deasupra acestora apare mesajul „O nouă eră începe”.
Reprezentanții companiei nu au oferit alte detalii, ci doar descrierea fotografiei. Aceasta sună așa: „Rămâneți aproape… O nouă eră începe cu Alfa Romeo”.
De aceea, nu putem decât să speculăm pe seama acestei imagini. Astfel, „noua eră” ar putea fi interpretată ca un indiciu pentru primul model electric al mărcii. Viitorul automobil va fi lansat în 2024. Însă, cum acelea sunt stopurile lui Tonale, asta înseamnă că modelul ar putea fi o nouă versiune mai mică a acestuia.
De asemenea, ne-am putea gândi că misteriosul model va fi o versiune sportivă Quadrifoglio a lui Tonale. De altfel, CEO-ul mărcii, Jean-Philippe Imparato, a confirmat că Alfa Romeo lucrează la o versiune de performanță a SUV-ului compact.
După cum se știe, SUV-ul compact italian se bazează pe vechea platformă FCA Small Wide a Grupului Stellantis. În schimb, viitorul crossover ar putea fi construit pe noua arhitectură STLA Medium, care oferă în prezent motorizări diesel, benzină, mild-hybrid și plug-in hybrid.
Alfa Romeo nu a dezvăluit numele modelului din imagine și nici nu a precizat data lansării. În schimb, se știe deja că marca italiană și-a propus să devină pur electrică până în 2027, atunci când actualele Giulia și Stelvio vor fi eliminate din gamă împreună cu versiunile termice ale lui Tonale.