4×4
Image default
Pick-up Stiri

KIA a confirmat că primul său pick-up de serie se va numi Tasman. Debutul va avea loc în 2025 (VIDEO)

Producătorul coreean de automobile KIA a confirmat că primul său pick-up de serie se va numi Tasman și va rivaliza cu modele similare ca Toyota Hilux, Volkswagen Amarok și Ford Ranger.

Viitoarea camionetă va fi lansată oficial în 2025.

Viitorul KIA Tasman va primi o motorizare diesel

KIA

KIA va lansa anul viitor prima camionetă din istoria mărcii. Modelul de segment C va fi disponibil la început doar în Coreea de Sud, Australia, Noua Zeelandă și pe alte piețe din Asia.

Reprezentanții companiei au dezvăluit că noul pick-up va fi botezat Tasman. Numele provine de la fostul navigator olandez Abel Tasman, cel care a descoperit la jumătatea secolului al XVII-lea insula Tasmania din sudul Australiei.

Numele evocă spiritul de aventură și de explorare și reflectă natura robustă și capacitățile viitoarei camionete. Pentru a prezenta această legătură, cei de la KIA au publicat un prim filmuleț oficial. În acesta apare un fierar care se inspiră din peisajele uluitoare din Tasmania pentru a crea emblema viitorului pick-up Tasman.

Tasman va pătrunde pe un segment unde activează modele consacrate precum Toyota Hilux, Volkswagen Amarok sau Ford Ranger. Din primele informații, viitorul pick-up va oferi între altele și o motorizare diesel, însă deocamdată nu există detalii despre aceasta.

Noul KIA Tasman va fi lansată oficial în 2025. Până atunci, constructorul sud-coreean va dezvolta un al doilea pick-up dedicat piețelelor internaționale. Acesta va fi electric și ar putea ajunge și în Europa.

Sursa: KIA

Related posts

Thor și ZF au creat rulota ideală pentru EV-uri

Florin Amariei

Mașina Anului 2022 în România este KIA EV6

Gabi Gogiu

BMW pregătește primul SUV electric bazat pe noua arhitectură Neue Klasse

Mihai Morcovescu

Leave a Comment