4×4
Image default
Test

Drive test Ford Ranger Raptor

Și giganții se pot mișca cu agilitate

AUTOpro a condus cel mai mare pick-up vândut în Europa de Ford: Ranger, în versiune Raptor. Am descoperit un bolid de peste 2,7 tone care poate accelera mult mai bine decât ne-am așteptat. Un off-road-er extrem de bine dotat, chiar și pe zăpadă.

Ranger Raptor este un gigant al șoselelor. Pentru cei care nu știu, să spunem că Raptor a fost creat în SUA pentru pick-up-urile F Series fiind dedicat experiențelor off-road extreme. La americani – spre deosebire de europeni- off-road înseamnă deplasare în teren accidentat la viteze de 70, 80 și chiar 100 km/h!

Așa se face că în numeroase momente practic zbori cu mașina iar aterizarea este un alt spectacol pentru care trebuie să ai nu doar nervi tari dar și o coloană vertebrală călită la șocuri extreme. Puteți să va îmaginați cam ce sarcini trebuie să preia suspensia unui asemenea pick-up, ce amortizoare performante trebuie să aibă și –totuși- să asigure un grad de confort remarcabil.

Să nu uităm că filozofia off-road europeană presupune o rulare la viteze mici , challenge-ul fiind explorarea unui relief extrem de variat. Ca unul care am făcut ambele forme de off-road, vă pot spune că fiecare are frumusețea și adrenalina proprie.

Ranger Raptor

Cum Ford nu aduce F Series în Europa, a venit cu o versiune Raptor pe Ranger, un pick –up de mari dimensini –în Europa, pentru că F Series, este sensibil mai mare. Americanii au sesizat că există o piață europeană pentru astfel de pick-up extrem – ce-i drept incomparabil mai mică decât în SUA.

Ca să ne convingem cum performează în zăpadă dar și pe șosele de iarnă, am luat un Raptor de la dealerul BDT și am dat o fugă la Predeal. Expresia „O fugă” este la propriu pentru că Raptor în ciuda tonelor sale (are peste 2744 kg!!)  este foarte agil, urcă repede la viteze mari și stă foarte bine la turații. Spre exemplu, am rulat la 140 km/h la puțin peste 2200 rpm, incredibil de bine etajață cutia automată în 10 trepte. Am remarcat că pleacă foarte bine de pe loc, spre uimirea multor parteneri de trafic uimiți de rapiditatea uriașului Ford.

În off-road

În off-road cu zăpadă, Raptor nu are nici o problemă. Poate și vrea orice, se pune la mintea celui de la volan și oferă aproape orice satisfacție cauți. Sunt totuși niște limite. Anvelopele modelului testat erau pentru off-road, un all season care au limitele lor de aderență pe zăpadă. Este foarte greu și asta – de multe ori pe zăpadă- poate fi un dezavantaj. Poți derapa foarte ușor pe suprafețe înclinate și asta nu are legătură cu ce poate mașina ci cu – exact- aderența și masa mare a mașinii. Ne-am propus să reluăm testul nostru pe timp de vară ca să vedem ce știe Raptor în condițiile pentru care a fost creat.

Este o discuție și despre benă. Nu este prea ușor de accesat, fiind mai dificil de deschis ruloul care o acoperă. Bena nu este deloc convenabilă prin comparație cu portbagajul unui SUV de mari dimensiuni. Însă poate găzdui un mistreț proaspât vânat, un cerb sau orice obiecte grele și – mai ales- murdare. Se spală ușor și este ca nou. Prietenii din Texas știu ce vrem să povestim noi aici…

Rezultate

Modelul testat de noi costă 59.610 Euro (preț cu TVA inclus). Are un propulsor 2.0L EcoBlue 213CP. Consumul mediu WLTP este de 10,5l/ 100 km. Sigur că în realitate este sensibil mai mare, dar în cazul unui asemenea monstru aproape că nici o cifră nu ne mai sperie. Nici nu are importanță, cine ajunge la un Raptor, nu mai are preocupări legate de consum sau emisii poluante sau de gaze de seră – care, rămân decente la asemenea dimensiuni.

Cine vrea Raptor are preocupări legate de vânătoare, explorare a naturii în situații extreme, concursuri off-road de viteză sau are un șantier plasat în zone greu accesibile. Apropo de texani, pentru fermierii români, nu prea face sens Raptor, sunt alte pick-up-uri mai rezonabile…

Related posts

Drive test Ford Puma ST: Puma în sos Jalapeno

Dan Vardie

Renault Austral, test-drive in premieră – Alo, teutonii? Aici Paris-ul, Luca va deranjează…

Dan Vardie

Drive Test Renault Koleos Initiale Paris

Alex Barbu

Leave a Comment