4×4
Image default
Stiri SUV

SsangYong X200, un nou SUV. Este bazat pe conceptul J100 EV

Constructorul auto sud-coreean anunță printr-o previzualizare artistică un nou SUV care arată o tranziție importantă pentru companie. Noul automobil pare, la prima vedere, să împrumute caracteristici de la Jeep, Land Rover Discovery și Mercedes-Benz Clasa G.

Deși noul SsangYong X200 este prezentat în primă fază ca rezultat al transpunerii în realitate a conceputlui J100 EV, acesta ar urma să aibă un motor de 1,2 litri turbo în 3 cilindri. Același propulsor poate fi găsit și pe Tivoli.

Până la aflarea detaliilor care vor forma modelul de serie, SsangYong a prezentat câteva schițe care relevă aspecte interesante despre X200.

Partea frontală este compusă dintr-o semnătură luminoasă care ne amintește de anumite modele Jeep. Mai mult, aceasta este poziționată în cadrul unei grile cu 5 elemente care par a fi cromate și scoase în relief printr-un unghi care se formează din cadrul unui romb. Gurile de ventilație care includ și luminile de ceață denotă un automobil pregătit pentru aventuri offroad.

Parbrizul lui SsangYong X200 este numai foarte puțin înclinat înspre cabină, lucru care, alături de prezența impunătoare, amintesc de Clasa G.

Acoperișul poate fi retractat în spate pentru acele momente în care vrei să te bucuri de ceea ce te înconjoară.

SsangYong X200 ar trebui să fie un model electric, însă acesta are timp să profite de propulsia ICE. Modelul ar urma să ajungă în România spre mijloc de 2024.

Related posts

Volkswagen a prezentat cea de-a treia generație Tiguan. Debutul comercial a fost fixat pentru 2024

Mihai Morcovescu

KIA a dezvăluit noul SUV electric EV3: 204 CP și autonomie de până la 600 km

Mihai Morcovescu

Tesla Cybertruck, surprins în teste pe o plajă din Texas. Debutul, pe 30 noiembrie (VIDEO)

Mihai Morcovescu

Leave a Comment