4×4
Image default
Green Stiri

Rivian va construi a doua uzină în SUA

Rivian, companie auto susținută de Amazon, va construi cea de-a doua sa uzină tot în SUA. Aceasta va include și fabricarea de baterii pentru modelele sale electrice (BEV).

Rivian are deja o uzină în Normal din statul Illinois. Acum, însă, urmărește extinderea pentru a-și putea susține mai facil activitatea de producție. Compania va pune bazele unei noi astfel de facilități, însă nu a confirmat unde exact va fi aceasta amplasată.

Purtătorul de cuvânt al Rivian, Amy Mast, a spus că firma este acum în căutare de spații care să corespundă nevoilor sale. Este, totuși, posibil ca primele variante să fie Texas sau Nevada.

Cunoscut drept „Proiectul Tera”, noua fabrică a Rivian va fi oficial anunțată în următoarele luni sau la început de 2022.

Deși n-au fost făcute publice costurile cu investițiile, se estimează că pentru a avea o linie de producție modernă pentru pick-up-uri EV și pentru bateriile acestora ar fi nevoie de aproximativ 3 miliarde de dolari americani.

În prezent, Rivian R1T este echipat cu baterii furnizate de Samsung SDI.

Decizia de a construi o nouă uzină se bazează și pe faptul că UE vrea să promoveze din ce în ce mai activ comercializarea acestor tipuri de mașini, mai ales că din 2035 nu s-ar mai vinde mașini cu motor pe combustie internă.

Rivian trebuia să livreze mașinile clienților în iulie, dar primele modele vor ajunge la americani în septembrie. Amazon, însă, deja a plasat o comandă de 100.000 autoutilitare a căror producție va începe în toamna aceasta.

Related posts

Suzuki va lansa în 2025 primul său SUV cu emisii zero din istorie

Mihai Morcovescu

Volvo a creat o centură de siguranță revoluționară, care va debuta pe SUV-ul electric EX60 (VIDEO)

Mihai Morcovescu

BMW a publicat un teaser cu cea de-a doua generație X2: profil de coupe și grilă iluminată

Mihai Morcovescu

Leave a Comment