4×4
Image default
Cult 4x4 Stiri SUV

Kia Sorento, „cel mai mare și mai bun SUV” la WWCOTY 2021

Modelul Kia Sorento a obținut premiul de „cel mai mare și mai bun SUV” la WWCOTY 2021. Distincția a fost acordată în urma votului a 50 de jurnaliste din 38 de țări.

Kia Sorento, modelul sud-coreean care a primit recent o nouă reinterpretare, a primit o altă recunoaștere internațională la Women`s World Car of the Year 2021 (WWCOTY 2021). Mașina a devenit campioana „Best Large SUV”, adică e „cel mai mare și mai bun SUV” pentru anul curent.

Succesul înregistrat de Sorento în 2021 vine după alte două victorii obținute la ediția precedentă de către constructorul auto din Asia. În 2020, XCeed și e-Soul au fost declarate Best Urban Car, respectiv Best Green Car.

Premiile WWCOTY sunt acordate de un juriu format din 50 de jurnaliste, reprezentând 38 de țări și cinci continente. Fondate de jurnalista Sandy Myhre în Noua Zeelandă în urmă cu 11 ani, premiile vizează identificarea celor mai bune mașini ale anului pe baza unui set de principii care ghidează alegerea consumatorilor de sex feminin. Sorento a fost unul dintre cele trei vehicule selectate pe lista scurtă pentru categoria ‘Best SUV’ (Cel mai bun SUV) și a câștigat datorită calităților sale, printre care se numără siguranța, calitatea, prețul,designul, dinamica de condus și impactul redus asupra mediului.

Ce urmează pentru Kia Sorento

Următorul pas pentru Kia Sorento este reprezentat de proba finală, unde are șansa de fi desemnat drept mașina cea mai bună a anului pe baza criteriilor jurnalistelor. Grupul de experți exclusiv feminin va examina fiecare dintre cei nouă câștigătoare ale categoriilor și va acorda un vot final pe 8 martie.

„Suntem onorați să primim un nou premiu din partea juriului de experți al premiilor ‘Women’s World Car of the Year’, a spus Jason Jeong, președintele Kia Europe. „Este o distincție binevenită pentru una dintre cele mai importante mașini Kia; pentru care echipele noastre de proiectare, inginerie și producție au muncit mult pentru a se asigura că este un lider în segmentul SUV-urilor. Acest premiu consolidează poziția noastră puternică pe piața europeană.”

Sorento este primul automobil bazat pe noua arhitectură SUV de dimensiuni medii dezvoltată de Kia și poate găzdui sisteme de propulsie electrificate de ultimă generație pentru o eficiență mai mare a consumului de combustibil, emisii reduse și performanțe mai bune decât predecesorii săi.

Noua platformă a permis crearea unei caroserii mai mari, pentru a maximiza spațiul pentru pasageri și bagaje.

Kia a fost fondată în 1944 și este prezentă în România din 2004.

Related posts

Skoda a publicat noi imagini cu noua generație Kodiaq. Debutul, în toamna lui 2023

Mihai Morcovescu

BYD a lansat în Europa noul SUV electric Sealion 7, un concurent serios pentru Tesla Model Y

Mihai Morcovescu

Renault Captur facelift: primele informații și imagini oficiale

Mihai Morcovescu

Leave a Comment