Cu prilejul evenimentului KIA EV Day, producătorul de automobile din Coreea de Sud a dezvăluit noul concept EV2.
Acesta prefigurează un viitor SUV de segment B complet electric, a cărui lansare oficială este prevăzută pentru 2026, inclusiv pe piața europeană.
Noul concept KIA EV2 adoptă noul limbaj de design al mărcii

Noul prototip ne oferă o primă imagine de ansamblu asupra modelului de producție, care va debuta anul viitor. Reprezentanții mărcii asiatice nu au oferit detalii tehnice, ci s-au concentrat asupra aspectelor de ordin estetic și a designului interior.
Din punct de vedere vizual, EV2 Concept este un mix între un hatchback compact și un crossover. Acesta se distinge prin console scurte și prin numeroase protecții din plastic negru, inclusiv în zona aripilor. Prototipul adoptă limbajul de design actual al mărcii. Regăsim faruri LED sub forma a două gheare cu semnătura luminoasă KIA Star Map și lumini diurne LED verticale. La spate avem stopuri LED cu design 3D, care sunt dispuse vertical în extremități. De asemenea, remarcăm absența montanților „B”.



Habitaclul este modular, cu uși spate cu deschidere inversă și materiale ecologice. Podeaua plană contribuie la un spațiu interior generos, în timp ce scaunele de pe cel de-al doilea rând de scaune sunt rabatabile. De asemenea, difuzoarele integrate în portiere sunt detașabile, oferind un plus de versatilitate.
Versiunea de serie va debuta în 2026

KIA nu a dezvăluit dimensiunile conceptului. Cu toate acestea, logica ne spune că este mai mic decât noul EV3. Crossover-ul electric subcompact are 4.300 mm în lungime, 1.850 mm în lățime și 1.560 mm în înălțime, la un ampatament de 2.680 mm.
Pe partea de tehnologie, EV2 vine cu funcția „Vehicle-to-Load” și actualizări software „over-the-air” pentru sistemul multimedia. În plus, mașina poate proiecta mesaje pe suprafețele vitrate pentru a comunica cu pietonii și cu ceilalți șoferi. Totodată, atrage atenția ansamblul cu două ecrane și volanul octogonal cu o singură spiță, care îi permite șoferului să vadă cu ușurință instrumentarul de bord.





Așa cum am precizat, conceptul KIA EV2 prefigurează un viitor SUV electric de segment B, care va fi lansat în 2026, inclusiv pe piața europeană.