4×4
Image default
Green

Fabrica Lordstown Motors, cumpărată de Foxconn

Așa cum vă informam anterior, Lordstown Motors s-a confruntat cu unele probleme și renunță la fabrica sa din SUA.

Deși spunea inițial că vrea să închirieze o parte din uzina sa sau să subcontracteze realizarea unui alt model complet electric pe linia sa de asamblare, Lordstown acum deja a făcut primul pas concret pentru a putea fi cumpărată de Foxconn.

Foxconn, un gigant al mai multor industrii din Taiwan, a fost de acord cu o tranzacție de 230 de milioane de dolari USD (~197 milioane euro). Acordul, însă, este unul de principiu și depinde de mai mulți factori. Dacă se va concretiza, Foxconn va produce în statul american Ohio un pick-up complet electric și alte automobile EV.

Acțiunile Lordstown au continuat să scadă, mai ales că modelul Endurance încă nu și-a croit drumul înspre proprietari.

Prin înțelegerea cu firma care produce, printre altele, și iPhone-uri, se are în vedere și transferul unor salariați, dar și investiții în lichiditatea companiei americane.

Acordul dintre cele două entități va fi finalizat de-abia în aprilie 2022.

Related posts

Citroen prezintă ELO, un nou concept de monovolum electric (VIDEO)

Mihai Morcovescu

Viitorul Ford Puma electric va avea un motor de 136 CP și 290 Nm. Modelul va debuta în 2024

Mihai Morcovescu

Fiat publică noi imagini cu viitorul 600e și anunță că renunță definitiv la culoarea gri (cu video)

Mihai Morcovescu

1 comment

Foxconn a prezentat primele sale mașini electrice - 4x4 October 18, 2021 at 2:59 pm

[…] a ajuns, așa cum noi v-am informat deja, în septembrie la un acord și cu compania americană Lordstown Motors Corp de la care va cumpăra, cu 280 milioane dolari, o uzină auto din Ohio, unde va fi produsă o […]

Reply

Leave a Comment