4×4
Image default
Crossover PHEV Stiri SUV

Chinezii de la DFSK lansează E5 Plus, un SUV plug-in hybrid cu autonomie de peste 1.200 km

Brandul chinezesc DFSK vine cu un nou vârf de gamă, un SUV de familie cu șapte locuri și tehnologie hibridă plug-in denumit E5 Plus, care promite autonomie electrică de până la 120 de kilometri.

Modelul va ajunge pe piața europeană mai târziu în acest an și va oferi un raport excelent între spațiu, dotări și eficiență energetică.

DFSK E5 Plus oferă o autonomie electrică de 120 kilometri

DFSK

În portofoliul mărcii chineze DFSK — deținută de grupul Seres — a apărut un nou vârf de gamă. Acesta se numește E5 Plus și vine cu un design modern și minimalist, cu accent pe aerodinamică.

Noul SUV plug-in hybrid măsoară 4,76 metri în lungime, 1,86 metri în lățime și 1,80 metri în înălțime. Ampatamentul este de 2,78 metri. Ca și E5 standard, versiunea Plus oferă șapte locuri. Portbagajul variază între 465 de litri în configurația cu cinci locuri și 187 de litri în varianta cu șapte locuri.

La capitolul tehnologie, SUV-ul include un ecran central de 15,6 inch și un instrumentar de bord digital de 8,8 inch. Este compatibil cu Apple CarPlay și Android Auto.

Tehnic, DFSK E5 Plus este propulsat de un sistem hibrid plug-in. Acesta combină un motor pe benzină de 1,5 litri — care funcționează ca generator — cu un motor electric de 218 CP, responsabil de propulsie. Pachetul include și principalele sisteme ADAS, camere cu vedere la 360 de grade și suspensii independente pe ambele punți.

DFSK E5 Plus promite o autonomie electrică de până la 120 de kilometri și o autonomie totală de peste 1.200 de kilometri.

Coeficient aerodinamic de 0,34

După cum menționam, mașina are un aspect modern, cu un stil elegant și minimalist. Coeficientul aerodinamic este de 0,34. Jantele din aliaj de 19 inch au un design aerodinamic care îmbină estetica cu eficiența. E5 Plus va fi disponibil în șase culori: Midnight Black, Moonlight Silver, Nebula White, Lunar Grey, Aurora Green și Sand Grey.

Interiorul lui DFSK E5 Plus este conceput pentru spațiu și versatilitate. Tapițeria este din piele, iar confortul pasagerilor este prioritar pe toate cele trei rânduri de scaune. Rândurile doi și trei pot fi rabatate în schemă 60/40. Cu scaunele din spate culcate, în configurația cu cinci locuri, se obține o suprafață de încărcare aproape plată, de aproximativ 1,9 metri lungime.

Pe rândul al doilea, scaunele sunt glisante. Spătarele pot fi înclinate până la 125 de grade, pentru mai mult spațiu sau o postură relaxată. Spațiul interior este unul dintre atuurile acestui SUV chinezesc. Spațiul pentru picioare este de 917 mm pe primul rând, 815 mm pe al doilea și 785 mm pe al treilea. Dotările standard includ climatizare automată, încărcare wireless, plafon panoramic și scaune din piele cu reglaj electric.

Cât va costa în Europa DFSK E5 Plus

DFSK E5 Plus este echipat cu un sistem plug-in hybrid. Acesta combină un motor pe benzină de 1.498 cm³ cu un propulsor electric PMSM (sincron cu magneți permanenți). Motorul termic dezvoltă 95 CP și 135 Nm. Unitatea electrică livrează 160 kW (218 CP) și 280 Nm. Transmisia este automată de tip E-CVT, iar tracțiunea este față.

Potrivit informațiilor DFSK, sistemul permite o accelerare de la 0 la 100 km/h în 7,8 secunde și atingerea unei viteze maxime de 180 km/h. Bateria de 25,3 kWh poate fi încărcată de la 30% la 80% în aproximativ 28 de minute prin încărcare rapidă. Sunt disponibile mai multe moduri de condus și de gestionare a energiei – Eco, Comfort, Sport și Zăpadă – precum și modurile Electric pur, Prioritate electrică și Prioritate combustibil.

SUV-ul hibrid plug-in DFSK E5 Plus va ajunge în Europa în toamnă, iar prețurile vor fi comunicate tot atunci. Pentru a vă face o ideea, E5 standard costă 27.995 de euro.

Sursa: Motor1

Related posts

Porsche va lansa un nou SUV pe benzină, succesorul termic al lui Macan

Mihai Morcovescu

Lexus introduce o nouă versiune de bază pentru SUV-ul electric RZ: 201 CP și 428 km autonomie

Mihai Morcovescu

Ford a amânat debutul SUV-ului electric Explorer pentru 2024

Mihai Morcovescu

Leave a Comment