KIA EV6 a câștigat titlul „Mașina Anului 2022 în România”, acordat de juriul Asociației Presei Auto din România (APAR). 6 dintre cei 16 membri ai juriului au plasat modelul KIA pe primul loc. Astfel, EV6 a acumulat 191 de puncte, iar Dacia Spring, modelul de pe locul doi, un total de 175 de puncte. Interesant este faptul că Spring a fost votată pe primul loc de 7 jurați, însă diferența a făcut-o numărul de locuri secunde pe care au fost plasate cele doua modele de restul membrilor.
- Asociația Presei Auto din România (APAR) este organizatoarea evenimentului “Mașina Anului în România”, ajuns la a 23-a ediție
- Pentru prima data în istoria competiției, modelul caștigător este un autoturism 100% electric
- Testele finale au avut loc pe data de 8 decembrie la Academia Titi Aur
- În premieră, trei modele din cele șapte finaliste au fost 100% electrice, iar alte doua modele au versiune termică și electrică
EV-urile au dominat Mașina Anului 2022 în România
Cu această ocazie, Dan Chitaru, Președinte Kia Romauto a declarat: ”Am primit cu mare satisfacție și mândrie vestea că noul EV6 a câștigat titlul Mașina Anului 2022 în România. Este cel mai prestigios trofeu auto din țara noastră și suntem onorați să îl primim.
Este încă o dovadă a poziției pe care Kia și-o consolidează de la un an la altul în vârful ierarhiei mașinilor electrice, ca urmare a progreselor tehnologice făcute de marcă. Aceste progrese plasează automobilele noastre în avangarda electromobilității. Ne bucurăm că jurnaliștii auto din juriu au apreciat la EV6 tehnologia de vârf, eficiența, designul avangardist, calitatea execuției, pachetul de siguranță complet și, firește, garanția de 7 ani unică în industrie.”
Locurile 3,4 și 5 la Mașina Anului 2022 în România au acumulat peste 100 de puncte, în ordine clasându-se Opel Mokka (134 puncte), Citroen C4 (112 puncte) si Fiat 500e (106 puncte). Clasamentul a fost completat de Renault Arkana și Toyota Yaris Cross.
Mașinile electrice au dominat finala Mașina Anului 20222 înRomânia
„Ediția din acest an dovedește ca și România trece accelerat la electromobilitate. Juriul MAIR 2022 a marcat momentul de cotitură în evoluția pieței noastre. Ne așteptam ca anul viitor sa avem chiar mai multe mașini pur electrice în Finala de 7.” a declarat Dan Vardie, Președintele de onoare APAR și al comitetului de organizare, membru fondator.
Evenimentul, organizat de Asociația Presei Auto din România, a reunit un juriu format din jurnaliști profesioniști, alături de care s-au aflat piloți de raliu, personalități din mediul online, din radio și televiziune, dar și personalități independente, pasionate de domeniul auto.
“După ce anul trecut am avut o premieră, având în finală un model electric, anul acesta înregistrăm o nouă bornă în istoria competiției, având pe primele două locuri modele 100% electrice, iar pe ultima treaptă a podiumului un model ce are și versiune electrică.” a menționat Daniel Costea, președinte APAR.
Testarea mașinilor s-a derulat pentru a opta oară consecutiv la Academia Titi Aur. Cele șapte modele finaliste au fost selectate în prealabil de juriul competiției, din peste 25 de modele nou lansate anul acesta, eligibile
Conform criteriilor competiției. Programul de testare a modelelor finaliste a inclus atât deplasarea pe drumurile publice, cât și proceduri specifice de manevrabilitate, dinamică și siguranță organizate pe pista Academiei Titi Aur.
CLASAMENT FINAL MAȘINA ANULUI 2022 ÎN ROMÂNIA
- KIA EV6 191 puncte
- Dacia Spring 175 puncte
- Opel Mokka 134 puncte
- Citroen C4 112 puncte
- Fiat 500e 106 puncte
- Toyota Yaris Cross 98 puncte
- Renault Arkana 96 puncte
Palmaresul competiţiei „Maşina Anului în România”
- Ford Focus Ediţia I
- Fiat Punto II
- Ford Mondeo III
- Nu s-a acordat.
- Mazda 6 IV
- Fiat Panda V
- Mitsubishi Colt VI
- Honda Civic VII
- Opel Corsa VIII
- Kia cee’d IX
- Dacia Sandero X
- Ford Fiesta XI
- Dacia Duster XII
- Kia Rio XIII
- Dacia Logan XIV
- Renault Captur XV
- Opel Corsa XVI
- Opel Astra XVII
- Renault Mégane XVIII
- Dacia Duster XIX
- Kia Ceed XX
- Peugeot 208 XXI
- Dacia Logan/Sandero XXII
- Kia EV6 XXIII
Câştigători – 10 mărci
Dacia – 5 titluri
KIA – 4 titluri
Ford, Opel – 3 titluri
Fiat, Renault – 2 titluri