4×4
Image default
Off-roader Stiri

Ford Ranger Raptor primește o ediție specială

Ford Ranger Raptor Special Edition va fi construit în ediție limitată și se va adresa publicului european în căutare de pick-up-uri.

Modelul în ediţie limitată se numără printre eroii „The Good, the Bad and the Bad-RSE”, un nou film de acţiune inspirat din genul Spaghetti Western, lansat astăzi de Ford. Filmul prezintă noul stil sportiv al modelului Ranger Raptor Special Edition, precum şi capacitatea acestuia de a rula în regim mare de viteză în condiţii off-road corespunzătoare, alături de celelalte modele distinctive Ranger, inclusiv noile variante Wolftrak şi Stormtrak, dar şi Ranger MS-RT.

Dezvoltat de către Ford Performance ca cel mai avansat model Ranger, acest nou Raptor este prevăzut cu un şasiu ranforsat, suspensii şi anvelope personalizate şi o motorizare diesel EcoBlue pentru a susţine stilurile de viaţă pline de adrenalină ale celor pasionaţi de off-road.

„Noul Ranger Raptor Special Edition adaugă un stil şi mai dramatic modelului nostru, cu elemente exterioare unice şi îmbunătăţiri ale cabinei, care fac ca pick-up-ul nostru performant în off-road să iasă şi mai mult în evidenţă.”, a spus Stefan Muenzinger, directorul Ford Performance, Ford Europa.

Ranger Raptor Special Edition va ajunge la distribuitorii Ford din Europa începând cu luna octombrie a acestui an.

Related posts

Skoda Enyaq iV, mai atrăgător în echiparea Sportline

Florin Amariei

Audi va opri în 2025 producția celui mai mare SUV electric din gamă

Mihai Morcovescu

Elon Musk a dezvăluit că Tesla Cybertruck va avea și o versiune de performanță

Mihai Morcovescu

Leave a Comment