4×4
Image default
Green Stiri SUV

Hyundai prezintă primele imagini oficiale cu SUV-ul electric Ioniq 9

Producătorul auto sud-coreean Hyundai a dezvăluit primele imagini și schițe oficiale cu viitorul său SUV de mari dimensiuni electric Ioniq 9.

Cel mai nou membru al gamei Ioniq va debuta cu trei rânduri de scaune și va fi prezentat în luna noiembrie.

Noul Hyundai Ioniq 9 împarte aceeași arhitectură cu KIA EV9

Hyundai

Hyundai a oferit primele indicii referitoare la un SUV pur electric de clasă mare la Salonul Auto de la Los Angeles din 2021. Atunci, coreenii au prezentat conceptul Seven, iar luna viitoare vom face cunoștință cu versiunea de serie a acestuia.

Până atunci, constructorul asiatic a dat publicității primele fotografii și schițe oficiale cu noul EV. Cel mai mare model din familia Ioniq va debuta în noiembrie într-o configurație cu trei rânduri de scaune și 7 locuri. Astfel, Ioniq 9 se va poziționa ca rival direct pentru KIA EV9, cu care împărtășește, de altfel, platforma modulară E-GMP.

Imaginile de față ne oferă o primă privire asupra siluetei SUV-ului de mari dimensiuni. Estetic vorbind, acesta va adopta noul limbaj de design al mărcii Aerostethic, care combină trăsăturile aerodinamice cu un stil elegant. De asemenea, Hyundai promite un habitaclu generos al cărui design va fi inspirat din cel al ambarcațiunilor.

În același timp, coreenii au publicat și câteva schițe, care dezvăluie câteva detalii vizuale. Ne referim la farurile LED Parametric Pixels și la designul aerodinamic al jantelor. Totodată, ușile cu deschidere inversă ale conceptului au dispărut, modelul de serie urmând să adopte portiere convenționale.

În plus, hayon-ul masiv din sticlă lui Seven (foto jos) nu se va regăsi și pe versiunea de producție. Debutul oficial al noului Hyundai Ioniq 9 a fost fixat pentru luna noiembrie.

Sursa: Hyundai

Related posts

Nissan pregătește noua generație Leaf crossover-ul electric cu autonomie de 600 km (VIDEO)

Mihai Morcovescu

Michelle Jou se alătură Castrol în calitate de CEO, după pensionarea lui Mandhir Singh

Filip Sîrbu

Rivian R3 este un SUV electric de mici dimensiuni cu o autonomie de peste 480 de kilometri

Mihai Morcovescu

Leave a Comment