4×4
Image default
Stiri

AUTOBEST – de 20 de ani pentru Europa!

Organizația AUTOBEST a marcat recent 20 de ani de activitate intensă în folosul europenilor. Jurnaliști și invitați din 34 de țări s-au reunit în Barcelona pentru acest moment special însoțit de anunțuri evocatoare!

Cea de-a douăzecea ediție a AUTOBEST Gala Awards a fost marcată de momentul festiv al împlinirii celor două decenii de activitate neîntreruptă, dar și de anunțuri care prefațează intrarea în piața auto europeană a unor noi nume. Mai mult, în rândul jurnaliștilor se alătură reputatul designer Frank Stephenson. Acesta va face parte dintr-un think tank! Pe lângă toate acestea, conducerea organizației a fost și ea schimbată.

Evenimentul a început prin prezentarea mesajelor video furnizate de Ratan Tata, Carlos Tavares și Luca de Meo. Aceștia au confirmat la rândul lor faptul că AUTOBEST s-a dezvoltat dintr-o organizație auto independentă într-un ecosistem care va furniza și soluții la problemele actuale din domeniul mobilității individuale și comerciale. Oficialii unora dintre cele mai mari companii auto europene și internaționale s-au arătat încântați de progresul realizat de jurnaliștii membri ai organizației condusă de Dan Vardie.

„Nu puteam visa la o Gală aniversară AUTOBEST mai bine orientată în jurul marcării celor 20 de ani de activitate. Este probabil cel mai important eveniment de presă auto europeană care își regăsește ecourile în întreaga lume”, a spus Dan Vardie, fondator și chairman al AUTOBEST. El a anunțat, totodată, că Seat Leon a primit în mod oficial recunoștința meticulos concluzionată a jurnaliștilor prin acordarea distincției Best Buy Car of Europe.

„Ne-am pus toată încrederea în Barcelona și Spania pentru evenimentul nostru cu însemnătate istorică. Suntem bucuroși de faptul că ne aflăm în Llotja del Mar, un simbol al Barcelonei, unul dintre locurile care onorează moștenirea europeană. Sunt recunoscător tuturor celor care au făcut posibil această celebrare”, a mai adăugat Dan Vardie care, printre altele, este și redactorul-șef al AUTOpro.

Acordarea distincției noului Seat Leon a fost primită cu entuziasm de către Wayne Griffiths, CEO-ul constructorului auto spaniol. „Câștigarea premiului Best Buy Car of Europe 2021 furnizat de AUTOBEST este o recunoaștere incredibilă pentru toată echipa aflată în spatele acestei mașini. Gândită, proiectată și produsă în Barcelona, Leon are un potențial uriaș pentru Europa și acest lucru este încă o dată subliniat prin această confirmare oficială aniversară”, a precizat Griffiths.

Pentru ca o mașină să primească această recunoaștere internațională independentă trebuiesc îndeplinite o serie de criterii competitive precum prețul, rețeaua de service, distribuția pieselor și versatilitatea. Ceilalți factori sunt dezvăluiți la ceremonia oficială de premiere.

În continuare, o inițiativă în premieră mondială marca AUTOBEST este reprezentată de crearea unui grup de lucru care se va axa pe descoperirea, analizarea și furnizarea de detalii importante publicului despre concepte, tehnologii noi, inovări și trenduri în materie de design. Acest nou Comitet va fi condus de Frank Stephenson, legendarul designer care s-a arătat încântat de propunerea făcută de organizația auto europeană. „Când Dan mi-a propus acest lucru în fața tuturor membrilor AUTOBEST, n-am stat pe gânduri și am spus da imediat. Nu avea niciun sens să mă gândesc mai mult. Este vorba despre un grup de lucru elitist care va furniza informații utile consumatorilor”, a declarat Stephenson.

În urma realizării cercetărilor relevante și a publicării raportului, va exista și o nouă distincție – The Future is here – pentru acei constructori care inovează cu adevărat și se diferențiază prin curajul de a schimba paradigme.

Cele două decenii de existență AUTOBEST au fost marcate și de un nou parteneriat cu un constructor auto care va lua Europa cu asalt în perioada următoare. VINFAST este oficial partenerul ECOBEST Challenge, competiție în cadrul căreia mașinile electrice vor fi verificate minuțios pentru a li se confirma sau infirma capabilitățile în domeniul reducerii amprentei totale de carbon asupra Pământului. COO-ul VINFAST s-a declarat onorat în numele companiei pentru această posibilitate și a confirmat că ei sunt pregătiți pentru a furniza mașini electrice premium care au un design aparte. Prima ediție va avea loc în perioada 5-7 noiembrie în Terrassa, Spania, așadar primele rezultate vor fi publicate în curând!

Conducerea organizației a fost, de asemenea, schimbată. Ilia Seliktar, președintele Juriului AUTOBEST, a predat ștafeta către Dr. Gerhard Kuntschik, urmând ca Seliktar să ocupe funcția de președinte onorific al Juriului. Kuntschik a arătat că este onorat de noua calitate, în timp ce Seliktar a promis că rămâne în organizația AUTOBEST pentru a furniza celor tineri „toate cunoștințele și abilitățile dobândite în ultimii 20 de ani”.

În aceeași ordine de idei, Petros Soutzis a fost numit vicepreședinte al Juriului AUTOBEST, iar Felix Bjorklung, Leonid Seliktar și Michal Karpat s-au alăturat în calitate de membri. Toate aceste modificări vor fi, cu mici excepții, valabile de la 1 ianuarie 2022.

Venind în sprijinul celor pasionați, dar fără mijloacele materiale necesare, AUTOBEST a reconfirmat faptul că va continua al său Charity Fund prin cooperarea cu School of Media and Performing Arts din Conventry, Marea Britanie. Participanții selectați vor fi pregătiți temeinic în domeniul mașinilor și cel al mobilității.

În cele din urmă, la momentul trecerii în revistă a celor 20 de ani de existență și activitate a fost recunoscut și rolul important avut de Christian Stein, Frank Klaas, Jasna Stilinovich, Jean-Charles Lievens, Prof Sir Ralf Speth și Zoltan Kaszas în buna desfășurare a inițiativelor AUTOBEST.

Gazdele aniversării a celor 20 de ani de activitate continuă a AUTOBEST au fost „Mr. B și Miss A”, două caractere fictive care reprezintă organizația, pe de o parte, și inteligența artificială, pe de altă parte. Liv von Boetticher a îndeplinit rolul de MC.

Următoarea Gală a AUTOBEST va avea loc în 2022, în Franța, la Strasbourg.

Related posts

Volvo C40 Recharge – manifest EV

Florin Amariei

Noul Fiat 600 surprins necamuflat în timpul unor filmări

Mihai Morcovescu

Skoda prezintă noul SUV Kylaq. Unde va fi comercializat?

Mihai Morcovescu

1 comment

AUTOBEST anunță modelele finaliste pentru mașina europeană “Best Buy” în 2022 - 4x4 October 20, 2021 at 6:46 pm

[…] de 20 de ani, Gala Premiilor AUTOBEST a devenit un eveniment cheie în calendarul auto mondial, oferind atât distincții valoroase, cât […]

Reply

Leave a Comment