4×4
Image default
Stiri

Volkswagen Touareg va fi retras din producție în 2026 după mai bine de două decenii

Volkswagen Touareg, primul SUV din istoria mărcii germane, va fi retras oficial din producție în 2026, după o carieră de peste două decenii.

Decizia marchează sfârșitul unui capitol important pentru constructorul din Wolfsburg, care nu va lansa o nouă generație și nici un succesor direct pentru acest model.

Touareg dispare din gama Volkswagen în 2026 după o carieră de 24 de ani

Volkswagen

Volkswagen Touareg își va încheia cariera anul viitor, după ce a fost comercializat timp de aproape un sfert de veac. Lansat în 2002, primul SUV din istoria mărcii nu va mai primi o nouă generație și nici nu va avea un succesor direct.

După 24 de ani de producție, Touareg va fi retras din ofertă. Decizia de a-l elimina din ofertă reflectă prioritățile în schimbare ale grupului din Wolfsburg. Deși Volkswagen nu au confirmat oficial, Tayron ar urma să-i ia locul în gama SUV-urilor de mari dimensiuni. Acesta și-a făcut debutul în Europa în 2024.

Modelul care a deschis drumul SUV-urilor pentru Volkswagen a fost rezultatul unei colaborări cu Porsche. De altfel, prima generație a împărțit platforma cu Cayenne și ulterior cu Audi Q7.

La debut, Touareg era disponibil cu motoare pe benzină VR6 de 3,2 litri și V8 de 4,2 litri și cu un diesel V10 5.0 TDI. Ulterior, gama a fost extinsă cu unități diesel V6, cu motoare cu cinci cilindri și cu versiuni mai performante ale motorizării VR6. Cea mai puternică variantă a fost însă echipată cu motorul W12 de 6,0 litri. Aceasta este capabil să livreze 450 CP și 600 Nm de cuplu.

Câte generații a avut Touareg

Prima generație Touareg a fost produsă până în 2010 și a primit un facelift în 2006, la jumătatea ciclului vieții. A doua iterație a fost prima care a oferit o variantă hibridă și tehnologia BlueMotion. În 2014 a fost introdusă o versiune cu facelift, iar în 2018 a fost lansată a treia și ultima generație Touareg. Aceasta a fost restilizată în 2023 și a adus în premieră un sistem plug-in hybrid.

Touareg a fost fabricat în Slovacia, la uzina Volkswagen din Bratislava. Din 2024, a fost asamblat și în Malaezia. Sfârșitul producției este programat pentru 2026, marcând încheierea unei etape importante în istoria SUV-urilor mărcii germane.

Sursa: Autocar

Related posts

Noul Sportage, introdus oficial. Este special creat pentru Europa!

Florin Amariei

Hyundai Kona N, în primele imagini oficiale

Florin Amariei

Volvo a prezentat noul EX30, cel mai mic SUV electric din gama scandinavilor (cu video)

Mihai Morcovescu

Leave a Comment