Volkswagen a confirmat că Touareg va fi retras definitiv din producție anul viitor, după o carieră de peste douăzeci de ani.
Mai precis, SUV-ul emblematic va ieși de pe piață la sfârșitul lunii martie 2026, atunci când se vor închide oficial comenzile. Pentru a marca momentul așa cum se cuvine, producătorul german a lansat o ediție specială de adio.
Volkswagen Touareg Final Edition pune capăt unei cariere de 24 de ani

Touareg-ul original a fost lansat în același an în care Ferdinand Piëch s-a retras din fruntea companiei. Alături de Phaeton, popularul SUV făcea parte dintr-un plan ambițios de a ridica marca în segmentul premium, dar fără a intra pe teritoriul ocupat de „sora” de grup, Audi. Touareg oferea motorizări impresionante, precum un diesel V10 și un benzinar W12.


Phaeton a dispărut după o singură generație (succesorul planificat fiind anulat). În schimb, Touareg a rezistat timp de trei generații, cea mai recentă fiind introdusă în 2018.
Primele zvonuri privind retragerea din producție au apărut la începutul acestui an, iar acum a venit confirmarea oficială. Constructorul din Wolfsburg a anunțat că nu va exista un succesor direct pentru SUV-ul care s-a vândut în 1,2 milioane de unități la nivel mondial.



Volkswagen a pregătit o ediție specială de adio, denumită Touareg Final Edition. Modelul vine cu o serie de detalii estetice exclusive atât la exterior, cât și la interior, precum inscripția „Final Edition”. Aceasta apare pe ramele geamurilor laterale din spate și este brodată pe pielea care îmbracă maneta schimbătorului de viteze. De asemenea, este aplicată discret în zona torpedoului.
Touareg Final Edition costă de la 75.000 de euro
Iluminarea ambientală a fost modificată pentru a afișa această inscripție pe planșa de bord, în dreptul pasagerului din dreapta. În plus, SUV-ul primește și plăcuțe speciale „Final Edition”. Acestea sunt montate pe pragurile interioare, accentuând caracterul limitat și exclusiv al acestei versiuni.
Versiunea Volkswagen Touareg Final Edition va fi disponibilă pentru comandă până la sfârșitul lunii martie 2026, iar prețul de pornire pe piața germană este de 75.025 de euro.
În timp ce Touareg se pregătește de retragere, modelele realizate pe aceeași platformă vor continua să existe. Porsche a confirmat că versiunea pe benzină a lui Cayenne va rămâne în producție până în anii 2030. Audi pregătește o nouă generație pentru Q7, iar Bentley nu are de gând să renunțe la Bentayga. În plus, Lamborghini va menține pe piață modelul Urus, următoarea generație urmând să fie lansată în 2029, ca un model plug-in hybrid.


