4×4
Image default
Green Off-roader Stiri SUV

SUV-ul electric Fisker Ocean oferă cea mai mare autonomie din Europa: 707 kilometri

Producătorul american de automobile electrice Fisker Automotive a anunțat că noul său SUV cu emisii zero, Ocean, poate atinge în nivelul de echipare de top Extreme o autonomie de 707 kilometri. Această valoare este cea mai mare dintre toate modelele similare care sunt disponibile pe piața europeană.

Anul trecut, compania înființată în 2007 de către Henrik Fisker a lansat Ocean-ul. SUV-ul electric produs în Austria va fi vândut atât în SUA, cât și în Europa în trei versiuni: Sport, Ultra și Extreme

Fisker Ocean, mai eficient decât Mercedes-Benz EQS SUV și Tesla Model X

Fisker

Reprezentanții producătorului american declarau în urmă cu un an că vor să concureze cu Ocean pe piața BEV-urilor europene. Cu o istorie relativ nouă și plină de controverse, Fisker Ocean preia experiența modelelor precedente ale americanilor.

În 2022, producătorul de peste Ocean anunța că versiunea Sport atinge o autonomie de 442 de kilometri în ciclu WLTP. Acum, însă, constructorul susține că versiunea de top Ocean Extreme este capabil să parcurgă 630 de kilometri cu o singură încărcare. Însă, după noi teste, vârful de gamă a SUV-ul electric poate oferi o autonomie de 707 kilometri în regim WLTP.

Practic, Fisker Ocean oferă cea mai mare autonomie dintre toate SUV-urile electrice din Europa. Comparativ, Mercedes-Benz EQS poate parcurge 587 de kilometri cu un plin de baterie, în timp ce Tesla Model X se laudă cu o autonomie de 565 de kilometri.

Fisker speră ca Ocean să primească omologarea europeană până pe data de 28 aprilie 2023. Asta ar însemna că va putea începe livrările până la sfârșitul lunii viitoare.

Până atunci, producătorul de vehicule electrice va deschide primele centre Fisker+ din Europa. Unul va fi inaugurat la Viena, iar celălalt la Copenhaga. Pe tot parcursul anului curent vor fi deschise și alte centre Fisker pe Bătrânul Continent și în SUA. 

Sursa: InsideEVs

Related posts

Noul Kia EV6, lansat oficial. 510 km autonomie, 0-100 km/h în 3,5 secunde și funcție V2L

Florin Amariei

Gaussin, la Dakar cu primul camion pe hidrogen in 2022

Florin Amariei

MINI Countryman X-raid – inspirat din Dakar pentru drumurile de zi cu zi

Florin Amariei

Leave a Comment