4×4
Image default
Hybrid Stiri SUV

Mitsubishi a publicat o nouă fotografie cu viitorul Outlander PHEV

Constructorul nipon de automobile Mitsubishi a dat publicității o nouă imagine cu viitoarea generația a SUV-ului Outlander.

Modelul va primi pentru prima dată un sistem PHEV urmează să fie lansat oficial în ziua de 1 octombrie.

Noul Mitsubishi Outlander PHEV va oferi o autonomie mai mare

Mitsubishi

Ne mai desparte aproximativ o săptămână până când Mitsubishi va dezvălui noua generație Outlander PHEV. Până atunci, japonezii ne oferă o nouă imagine cu viitorul lor SUV (foto sus), dar și noi detalii tehnice. Cel mai important dintre acestea constă în sistemul de propulsie hibrid cu încărcare la priză, o premieră absolută.

Outlander PHEV va debuta cu un design revizuit. În primele fotografii publicate de niponi se pot observa noile faruri, care sunt mai subțiri. Acestea urmează trendul ca aproape fiecare mașină din zilele noastre să aibă faruri separate. De asemenea, noul model va fi oferit cu o paletă de culori îmbogățită, care include o nouă nuanță Moonstone Grey Metallic. Clienții vor beneficia și de jante noi de 20 de inch, cu un design în două tonuri.

Din punct de vedere tehnic, noul Outlander va primi o baterie nouă, care va asigura o autonomie mai mare în modul de rulare electric. Mitsubishi a sugerat și că propulsorul hibrid va fi mai puternic și va oferi „o accelerare puternică și lină”. În același timp, este de așteptat și o suspensie revizuită și un sistem de direcție recalibrată. Producătorul a promis și un confort de rulare „cu o clasă deasupra celorlalte”.

Debut oficial la 1 octombrie

Trecând la interior, japonezii spun că noul Outlander PHEV va oferi materiale și finisaje de o calitate mult îmbunătățită. În plus, vom regăsi un ecran multimedia de 12,3 inch, care înlocuiește afișajele anterioare de 8 și de 9 inch.

Scaunele vor fi îmbrăcate în piele semi-anilină și vor avea funcție de ventilație, iar sistemul audio premium va fi și el nou și poartă semnătura celor de la Yamaha.

Noul Mitsubishi Outlander va fi dezvăluit oficial la 1 octombrie. Modelul va fi lansat pentru început în Japonia, dar ulterior va ajunge și în Europa, inclusiv în România.

Sursa: Mitsubishi via Auto Magazine

Related posts

Audi a dezvăluit în premieră mondială noul SUV electric Q6 e-tron

Mihai Morcovescu

Ce s-a întâmplat cu Sono Sion, MPV-ul electric alimentat cu energie solară care trebuia să debuteze în 2023

Mihai Morcovescu

VIDEO: KIA a dezvăluit noul SUV electric EV9: design îndrăzneț și scaune pivotante la 180 de grade

Mihai Morcovescu

Leave a Comment