Americanii de la Lucid Motors au confirmat că, în cel mult doi ani, vor lansa un nou crossover electric, al treilea model din portofoliul propriu.
Cu această ocazie, constructorul de peste Ocean a publicat prima imagine oficială cu viitorul automobil cu emisii zero.
Viitorul crossover electric de la Lucid Motors va costa sub 50.000 de dolari
Compania Lucid Motors se pregătește să adauge un nou model în gama sa, și anume un crossover de dimensiuni medii. Pentru început, americanii au publicat o primă imagine oficială (foto sus) cu viitorul lor automobil. Noul vehicul va fi un crossover de dimensiuni medii, care va fi poziționat în gamă sub actualele Air și Gravity.
Deși fotografia este întunecată, se poate observa, totuși, silueta mașinii. Aceasta va adopta un design similar cu Gravity, însă ceva mai sportiv. Va include atât forme rotunjite, cât și suprafețe sculptate, și va prelua detalii de la celelalte două SUV-uri existente. La partea din față se distinge o inscripție iluminată cu numele mărcii și o capotă profilată. De asemenea, se remarcă aripile evazate și linia înclinată a plafonului, asemenea unui coupe.
Deocamdată, Lucid Motors nu a publicat nici un fel de informații tehnice ale viitorului crossover. De asemenea, reprezentanții companiei nu au anunțat nici data oficială a debutului, însă au confirmat că producția va demara în 2026. Viitorul crossover va avea un preț de pornire mai mic de 50.000 de dolari.