4×4
Image default
Green Stiri SUV

Acesta este noul KIA EV9 GT: peste 500 CP și 0-100 km/h în 4,3 secunde

KIA a prezentat la Los Angeles noul model de performanță EV9 GT, cea mai puternică versiune a SUV-ului său electric.

Acesta oferă o configurație a interiorului cu 7 locuri și este echipat cu un sistem de propulsie de 501 CP.

Noul KIA EV9 GT beneficiază de noul sistem de iluminare „Energetic”

KIA

Din punct de vedere estetic, noul KIA EV9 GT vine cu o serie de elemente distinctive atât la exterior, cât și la interior. Modelul aduce tehnologii de ultimă generație, care sunt prezente în premieră pe un SUV al mărcii.

Comparativ cu un EV9 standard, varianta GT se distinge printr-un sistem de iluminare special. Acesta se numește „Energetic” și integrează faruri în formă de triunghiuri repetitive. Aspectul exterior este completat de jante de 21 de inch cu design exclusiv, care sunt îmbrăcate cu anvelope Continental. Sistemul de frânare are discuri mai mari și etriere vopsite într-o nuanță de verde-lime.

La interior regăsim accente în aceeași nuanță de verde deschis, care sunt aplicate pe scaunele sport și pe volan. Scaunele au primit inserții din Alcantara, iar pe bord există noi ornamente. Clienții vor putea opta pentru o tapițerie din piele sintetică în culori închise. Panoul de instrumente digital de 12,3 inch beneficiază de o grafică exclusivă, iar sistemul de iluminare ambientală oferă o animație unică.

Două motoare electrice de 501 CP

Noul EV9 GT este pus în mișcare de două motoare electrice, care livrează o putere combinată de 501 CP. Cu aceste resurse, SUV-ul electric sprintează de la 0 la 100 km/h în doar 4,3 secunde. Astfel, Ioniq 9 este cel mai puternic SUV cu trei rânduri de scaune produs vreodată de coreeni.

O premieră absolută pentru gama de SUV-uri KIA constă într-un sistem electronic de gestionare a suspensiei. Acesta funcționează împreună cu cinci moduri de rulare: Normal, Eco, Sport, My Drive și GT. Alte inovații includ un diferențial electronic cu alunecare limitată și sistemul Virtual Gear Shift. Ultimul simulează o transmisie automată cu dublu ambreiaj și este însoțit de efecte sonore redate prin tehnologia Active Sound Design.

Detaliile referitoare la capacitatea bateriei și la autonomie nu au fost dezvăluite încă. Totuși, se știe că EV9 GT folosește o arhitectură de 800 de volți, ceea ce permite încărcarea acumulatorului de la 10% la 80% în doar 25 de minute la o stație rapidă.

În ceea ce privește asistența, SUV-ul celor de la KIA integrează o gamă extinsă de sisteme avansate de asistență (ADAS). Între acestea amintim sistem pentru evitarea coliziunilor, Cruise Control inteligent adaptat la traseu, asistență pentru unghiul mort, monitorizare video la 360 de grade și asistent la parcarea de la distanță.

KIA EV9 GT va fi produs în Coreea de Sud, iar debutul comercial este planificat pentru a doua jumătate a anului 2025.

Sursa: KIA

Related posts

Opel Rocks-e XTREME este un cvadriciclu electric unicat creat virtual de un student

Mihai Morcovescu

BYD va aduce în Europa SUV-urile electrice pe care le vinde acum doar în China

Mihai Morcovescu

ACORD. Daimler va plăti redevențe către Nokia

Florin Amariei

Leave a Comment