Volkswagen (VW) urma să confirme Cehia drept țara în care va ridica de la zero o nouă fabrică de baterii. Acum, însă, amână decizia! Are România vreo șansă?
Cel mai mare producător european de mașini vrea să construiască o gigafabrică, adica o uzină care produce baterii, undeva în Estul Europei. Cehia era primul candidat și industria se aștepta la o confirmare. Acest lucru, însă, nu s-a întâmplat. Decizia a fost amânată pentru primul semestru din 2022.
„După cum bine știți, ceea ce trebuie luat în calcul sunt, în primul rând, condițiile din țara în care vom investi și, mai apoi, mediul economic, strategia cu privire la e-mobilitate și cadrul legal pentru subvenții”, a spus un purtător de cuvânt al VW.
Declarația a fost făcută în timpul unei vizite oficiale organizată de Skoda pentru CEO-ul VW, Herbert Diess. Acesta a fost însoțit de Thomas Schmall, membru al Comitetului Director responsabil cu privire la tehnologie.
Ministrul ceh al Industriei a confirmat că Volkswagen și-a amânat confirmarea deciziei că va construi o uzină în țara sa. Rămâne, așadar, să ne întrebăm: are România vreo șansă? Greu de crezut, dar nu imposibil.